Ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că la Poșta Română s-a furat mult și sistematic, iar un protejat al președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a dat contracte unei firme care avea sediul în apartamentul mamei lui.
Ministrul Dan Nica a informat, joi, că Poșta Română se află într-o situație gravă, fiind aproape de faliment, apreciind că "La Poșta Română s-a furat mult și sistematic".
Poşta Română a înregistrat în ultimii trei ani pierderi de aproape 500 milioane de lei, iar fostul director al Poștei Române, Daniel Neagoe, a atribuit un contract în valoare de 90 de milioane de euro firmei Mefisto Com SRL ce avea sediul în apartamentul mamei lui, a mai afirmat Dan Nica, în cadrul aceluiași eveniment.
Totodată, Nica l-a numit pe Daniel Neagoe "protejatul Robertei Anastase" și l-a rugat să vină cu explicații legate de situația "dezastruoasă" în care se află compania.
"În intervalul 2008-2010, Poşta a acumulat pierderi de 485 milioane de lei, la care se adaugă o amenda aplicată de Consiliul Concurenţei, de peste 100 milioane de lei, plus o serie de obligaţii de plată către diverşi furnizori şi bugete ale statului de peste 400 milioane de lei", a spus Nica, citează Adevărul.
În opinia actualului ministru al Comunicațiilor, fără măsurile de restructurare care vor fi aplicate în perioada următoare, Poşta Română ar fi intrat în faliment începând cu 13 iunie.
Dan Nica a precizat, în cadrul conferinței de presă, că Poşta Română va intra în regim accelerat de atragere a unui investitor privat.
Daniel NeagoeFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News