EXCLUSIV  Dan Nica, "orientat către tradiție, siguranță, cu accent pe confort". Astrograma completă a europarlamentarului

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, i-a realizat portretul astrologic al europarlamentarului Dan Nica. 

Dan Nica, europarlamentar, s-a născut pe 2 iulie 1960, în localitatea Panciu(județul Vrancea). După cum observăm, acesta este născut în zodia Rac. Adică avem de-a face cu o personalitate orientată către stabilitate, armonie, familie, tradiție, siguranță, patriotism, care pune accent pe confort. 

Luna, astrul emoțiilor, se afla în momentul nașterii în semnul Balanței. Ceea ce înseamnă că nativul are nevoia permanentă de echilbru pentru că nu funcționează deloc în momentele tensionate sau de conflict. De aceea, posedă adevărate calități de diplomat, este priceput la negociere și la a crea acele situații de tipul win-win. Și asta chiar dacă poate părea destul de nehotărât sau evitant. 

Plasarea lui Mercur, planeta comunicării, în Leu s-ar putea să îi dea puține bătăi de cap. Această poziționare vine și cu avantaje, dar și cu dezavantaje. Dan Nica este genul de om care comunică cu mult aplomb, sigur pe el și reușește să mobilizeze. Dar în același timp, poate fi acuzat de dorința de a face impresie. Deci vrea și diplomație, dar și să aibă un cuvânt de spus. 

Marte se afla în Taur. Dacă este să ni-l imaginăm pe acesta precum un soldat, ei bine, vom avea de-a face cu unul care nu pleacă la luptă până nu se asigură că el și armata au toate resursele necesare și un plan bine organizat. De asemenea, are propriul ritm și nu îl poți obliga să se implice într-un proiect din care știe că nu va avea ceva de câștigat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel