EXCLUSIV  Dan Nuţu, un alergător de cursă lungă, se destăinuie

Filmele care l-au lansat ca un actor de vocaţie şi talent unic, nu doar în generaţia lui, Duminică la ora 6 şi Dimineţile unui băiat cuminte, sunt două pelicule care au însemnat şi înseamnă în cinematografia românească modernitate, firesc, o naturaleţe unică, actualitate, libertate. Dan Nuţu nu a pierdut nimic din acest tezaur pe care l-a dăruit memoriei noastre şi istoriei filmului românesc. 

Deşi era considerat „durul vulnerabil al cinematografiei româneşti, rebelul şi idolul femeilor”, mi-a dat senzaţia unui navigator solitar. 

S-a spus despre el: talent, farmec, prezenţă, personalitate. 

A avut forţa de a o lua mereu de la început. A fost distribuit în multe filme de calibre diverse. 

Să nu uităm că a plecat în plină glorie, adorat, atunci când avea o carieră strălucitoare, interpretând roluri memorabile, compoziţii cu totul remarcabile în pelicule precum Duminică la ora 6, al lui Lucian Pintilie,  Dimineţile unui băiat cuminte şi Ilustrate cu flori de câmp pelicule purtând semnătura lui Andrei Blaier, Dincolo de nisipuri şi Prea mic pentru un război atât de mare, în regia lui Radu Gabrea, Rătăcirea lui Alexandru Tatos, Porţile albastre ale oraşului, Bariera, Asediul, Împuşcături sub clar de lună de Mircea Mureşan, Meandre şi100 de Lei, de Mircea Săucan, Tănase Scatiu în regia lui Dan Piţa şi Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu de Malvina Urşianu. După 30 de ani s-a întors pe marele ecran în rolul Sabin Vianu pe care l-a interpretat în Puzzle al lui Andrei Zincă.

Era comparat adesea cu James Dean, dar şi cu Zbigniew Cybulski.

Dan Nuţu a prins gustul documentarelor în America, unde a montat documentare originale BBC pentru piaţa americană, dar şi la Berlin.

La Aristoteles Workshop

Actor de geniu în teatru şi film, dar şi producător, Dan Nuţu a creat Aristoteles Workshop, dedicat tinerilor din întreaga Europă, realizând un atelier anual de film documentar în care profesionişti ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri în crearea propriului documentar. Programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: să înveţe, să producă un film şi să fie promovaţi ca cineaşti. 

Atelierul este produs de actorul Dan Nuţu, cel numit de criticul Tudor Caranfil, „durul vulnerabil al cinematografiei anilor ’60”.

“Eu susţin că ar trebui să mai vină un nou Mecena, şi nu un Vlad Ţepeş”

“Mi-ar fi plăcut să fiu comparat cu Tom Courtenay, idolul meu din Singurătatea alergătorului de cursă lungă. Aşa cum spunea Liviu Ciulei, mentorul meu, pe care l-am iubit, meseria asta a noastră are mister, are taină. Dar pentru asta trebuie să ai har. Harul este din văzduh, de unde vrei, numai din şcoală, nu...

Cu Irina Petrescu în Duminică la ora 6

Întorcându-mă după o lungă, lungă călătorie americană, m-am hotărât să mă ocup de Aristoteles Workshop, l-am pornit concepându-l, nu dirijându-l. Am invitat experţi, regizori şi, mai presus de orice, excelenţi pedagogi. Sunt cel care am pus conceputul împreună cu ARTE. Mă mai joc din când în când şi filmând.

Tânărul tutor de la Aristoteles Workshop, care vine de opt ani, Rafi Pitts, născut în Iran, care face filme peste tot în lume, îmi spunea: „De ce vă mai încurcaţi voi cu studenţi străini, când talentul e la români?”. Cred că e ceva pe pământul ăsta şi în actorie, şi în cinematografie şi în regie.

Timp de cinci săptămâni, lucrând de dimineaţa până seara, fiecare trebuie să contribuie la realizarea un film de o jumătate de oră. Am avut mulţi elevi extraordinari care au participat la Aristoteles Workshop ale căror filme au făcut înconjurul lumii şi au adus acasă premii importante… 

Ediția a XI-a a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop (AW) 2016 a avut loc în Maramureș. După cinci ani în împrejurimile Sibiului şi alţi cinci în Bucovina, am crezut că e timpul pentru o schimbare de peisaj şi de subiecte. 

Program inițiat în parteneriat cu Canalul ARTE/France, anul trecut Aristoteles Workshop s-a desfășurat cu sprijinul Fundației Baia Mare 2021, oraş candidat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, şi al Centrului Național al Cinematografiei. Mi-a stat alături, în tot acest timp, soţia mea, Cristina Hoffman.

Dan Nuțu, talent, farmec, personalitate

Cei 12 participanți din acest an au venit din România, Bosnia, Germania, Marea Britanie, Italia și Finlanda, fiind aleși din peste 100 de aplicanţi din 22 de țări.

Conform unui concept patentat şi verificat pentru 10 ani, în prima săptămână participanții și-au vizionat filmele, pentru a se cunoaște și pentru a facilita decizia alcătuirii echipelor. Concomitent s-au desfăşurat ample incursiuni şi vizionări in istoria filmului documentar. Spre final, împreună cu Thierry Garrel, au fost decise echipele şi au fost lăsate să zboare în căutare de subiecte. 

Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE France, cu peste 40 de ani de experiență în domeniu, spune despre cea de-a cincea sa întâlnire cu Aristoteles Workshop: “Să alcătuiești echipe formate din regizor, director de imagine și editor, fiecare cu referințe culturale, nivel de cunoștințe și ambiții diferite, naște un amestec foarte special. Desigur că există tensiuni, că pot fi speriaţi pentru că nu știu încă care va fi abordarea, tema, strategia de filmare, dar au nevoie de tensiune pentru a forma o echipă puternică, care să funcționeze. Timpul e scurt, dar odată ce au găsit, au înțeles și au căzut de acord asupra conceptului, vor reuși să facă un documentar. În ultima mea zi, am predat ștafeta către John Appel, Nino Kirtadze şi Tania Rahmanova. Dar, așa cum le-am spus și studenților: mi-aș fi dorit să fi fost unul dintre ei”. 

Un juriu de profesioniști a acordat premiul pentru cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2016 în valoare de 2000 de euro, oferit de Farmexim, după ce vreme de cinci ani acest premiu a fost oferit de ICR, lui Dragoş Hanciu.

Împreună cu soția sa, Cristina Hoffman

Evident, acest proiect a fost şi rămâne un proiect ultra ambiţios. Să aduni participanţi, mai mult sau mai puţin profesionişti, cu un trecut efemer din teritoriul filmului, din lumi şi culturi diferite, să-i provoci să facă un film cât pot ei de bun, în doar cinci săptămâni, frizează uşor absurdul.

Dar… cumva s-a întâmplat!

Documentarele de scurt, mediu şi lung-metraj, produse în ultimii 10 ani de atelier, au fost selectate şi distinse cu premii la festivaluri internaționale de marcă precum: Festival de Cannes, IDFA (Amsterdam), Locarno International Film Festival, Documenta (Madrid), Thessaloniki International Documentary Film Festival, Dokfest München, Moscow International Film Festival, Sarajevo International Film Festival, Vukovar International Film Festival, Planet Doc Varșovia ş.a. Din 2006, filmele produse în cadrul workshopului au reuşit să situeze „Aristoteles” în circuitul internaţional.

Dar prezenţa în festivaluri de prestigiu sau fuga după premii n-a fost niciodată scopul acestei încercări.

Munca de echipă, încercarea de a te adapta şi de a deveni parte dintr-un proces mai înalt decât a-ţi face filmul tău, greşelile tale sau a coechipierilor şi, mai presus de toate,  ce înveţi din ele, este motorul acestui workshop.

It’s the work that counts, not the show (Contează munca, nu spectacolul)! În ciuda citării din spusele lui Godard.

Două dintre filmele produse în 2016 sunt deja înscrise în festivalurile de film Berlinale, Nyon şi Tribeca.

Doamne-ajută!

În rolul lui Sabin Vianu din pelicula Puzzle

Tania Rakhmanova a realizat peste 20 de documentare pe teme istorice şi politice, printre care: La prise du pouvoir par Vladimir Poutine, nominalizat la Premiile Emmy, în 2006 (realizat pentru canalul ARTE), The alternative Rock and Roll Years (2003), trei documentare realizate împreună cu Discovery international, Les Aventures du Grand Blond dans le Grand Nord (1990, cu Pierre Richard), coproducţie Rusia-Franţa 2012, „Rroms, le premier peuple européen” (2011, realizat pentru canalul France 3), nominalizat la Premiul Europa, „Oligarques art et argent” (2010, realizat pentru France 5 şi selectat la Montréal), „François Mitterrand, les années du pouvoir ses derniers entretiens” (1995, pentru BBC), Yougoslavie, „Suicide d’Une Nation Européenne” (1990, BBC)… Am citat numai câteva dintre creaţiile sale. 

Totodată i-aş aminti pe John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat la Academia Olandeză de Film şi Televiziune), cât şi pe Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fostă consilieră a preşedintelui georgian şi jurnalist de război, nominalizată la Oscar).

Părerile unor participanţi la workshop sunt, de altfel, revelatoare.

Regizorul Alexandru Badea (31 de ani, România) mărturiseşte: “Voiam să mă îndepărtez de ficțiune. Am venit la AW să capăt mai multă spontaneitate, să-mi antrenez privirea. În aceste patru zile, Thierry a  reușit să ne insufle și mai tare dorința de a face documentar, să ne focuseze și să ne facă să ne dăm seama că e foarte serios ce se întâmplă aici, nu ne jucăm cu păpuși”.

„Prima zi nu m-a convins, însă după ziua a treia eram al dracului de fericit că sunt aici. Cursurile cu Thierry au fost printre cele mai bune lecții de film pe care le-am primit vreodată“, se destăinuie directorul de imagine Ivan Koroman (30 de ani, Bosnia și Herzegovina).

“Mi-a plăcut ideea de a merge într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunosc, și să fac un film într-un timp atât de scurt. Peisajul și împrejurimile sunt fantastice, iar vizionările din primele zile au fost o experiență excelentă. Am văzut documentare despre care habar nu aveam că există”, afirma regizorul Sakari Suuronen (33 de ani, Finlanda) 

Dan Nuțu, alături de un grup de tineri cineaști, la Vamă

Diana Rusu (37 de ani, România, Marea Britanie), director de imagine, aprecia: “Am ales AW pentru că nu am făcut o școală de film și până acum eu am filmat, eu am editat, eu am făcut sunet. Îmi doream să lucrez într-o echipă.  După primele zile pot spune că experienţa de a avea acces la enciclopedia de filme a lui Thierry și la al lui "insight" în arta documentarului este de neegalat”.

 “Știam de AW de la Adina Pintilie, sora mea (regizoarea filmului Nu te supăra, ediția 2006). Am venit aici să găsesc un subiect interesant și să fac un film bun. Îmi place mai mult să editez documentar decât fictiune, e mai provocator pentru că nu montezi după un scenariu, iar povestea se construiește în timpul montajului”, explica editorul Ruxandra Pintilie (24 de ani, România). 

Şi regizorul Dragoș Hanciu (23 de ani, România) estima: “Am venit la AW pentru că e un pariu bun să faci un film într-o lună, cu oameni pe care nu-i cunoști, într-un loc pe care nu-l cunoști. Eu clar aveam nevoie de o ieșire din zonă de confort în care intrasem. Cursurile m-au ajutat, am văzut mai multe abordări, am văzut ce au mai făcut ceilalți, filme pe care nu le știam și probabil nu aș fi ajuns la ele altfel”.

“Primele zile de AW au fost o experiență foarte faină. Eu am o anumită frustrare legată de faptul că e de multe ori, realizarea unui  film documentar este o muncă de one-man-show. Trebuie să fii autodidact. Ori aici ai timp să înveți de la cineva, nu  să furi meserie. Este o oportunitate excelentă”, considera Ileana Szasz (32 de ani, România), director de imagine.

 “Toată lumea vine aici cu gândul că face un film, dar mie mi se pare important mai ales procesul: lucrurile pe care le înveți, faptul că primești feedback oricând. Până acum, Aristoteles Workshop mi-a depășit așteptările”, mărturisea editorul Maria Bălănean (24 de ani, România/Germania) 

Regizoarea Liliana Constantin (36 de ani, România/Marea Britanie), spunea la rândul ei: “Am aflat de AW de la Mara Trifu (regizoarea filmului Gutuiul japonez, ediția 2011). Ea zicea că, chiar după ce a terminat UNATC si NFTS (National Film and Television School, UK), cea mai faină experiență a fost workshopul ăsta. Și o cred. După primele zile, mă bucură întâlnirea cu Thierry Garrel.”

Nici directorul de imagine Piero di Silvero (30 de ani, Italia) nu face excepţie: “Îmi place să fac filme și am vrut să învăț și despre documentare. Nu am urmat o școală de film și eram curios cum funcționează mediul ăsta și ce abordare vor avea tutorii. Cursurile cu Thierry au fost revelatorii”.

Editorul Marina-Evelina Cracana (27 de ani, România) afirma: “AW este un exercițiu foarte bun în care un documentarist la început de drum își poate forma ochiul pentru orice fel de experiență umană. Vedem filme, schimbăm păreri, ne confruntăm cu propriile limite, exersăm empatia și vom încerca să folosim toată energia rezultată din asta într-un documentar de impact”.

Speranţe pentru 2017?  

Să găsesti suporteri or sponsori pentru filmul documentar în România, fie pentru un filmmaker ori un workshop, este de-a-dreptul o utopie. Nimeni nu e interesat.

Ministerul Culturii nu e interesat, CNC-ul nu e interesat, AFCN nu e interesat... 

Ce rămâne?

Pepsi Cola, Ursus, Orange, Nike, Telekom... ce interes ar avea ei?

Poate Loteria.RO, şi jur că dac-aş câştiga, aş pune toţi banii în AW.

Nu chiar toţi, sincer, că am doi copii. Dar n-am jucat niciodată jocul ăsta.

Deci care e alternativa? Crowd funding? În România? 

Să ceri 100 de dolari de la 2.000 de prieteni? 

Never had that many (N-am avut niciodată atât de mulţi).

Sau… pur şi simplu, să renunţi!

În 2006, când abia demaram proiectul, directorul TVR de atunci, a înţeles că documentarul nu poate exista fără suportul televiziunii. 

Nu era un vizionar, dar a înţeles ceea ce toate televiziunile din lume ştiu. 

Ficţiunea e pentru cinematografe, documentarul e pentru televiziune. 

În orice cultură, europeană, asiatică sau americană. Şi ne-a ajutat.

De 10 ani, nici urmă de interes de la nici un post TV. de stat, ori privat.

Din 2007, intervenţii de la nivel înalt din partea ARTE France către TVR s-au lovit de tăceri de neexplicat, ca să nu spun de gafe diplomatice. Să nu răspunzi la e-maluri, dublate de scrisori recomandate, mie unuia mi se pare de neînţeles.

Bref, suntem într-o fundătură din care nu ştiu cum vom ieşi. 

Ceea ce mă destinde în această lume, in care nimic din ceea ce ar trebui sa se-ntimple nu se mai intimpla, este lectura unei cărţi bune, plimbări cu căţeaua mea (aceeaşi ca a lui Richard Gere şi Putin), traforajul sau gătitul.

Şi-mi place Bach. Este o poveste care spune că un mare dirijor, pasionat de Bach, întrebat de ce dirijează atât de mult Beethoven, a răspuns: 

„Pentru că este singurul care tinde către Dumnezeire”. 

„Şi atunci, Bach unde este?”, a continuat interlocutorul 

„El de acolo vine”.

A îmbinat în mod magnific matematica cu muzica.”

Drept care, în mod firesc, vine întrebarea cheie:

Cum aş putea şi eu oare să îmbin utilul (banii) cu documentarul? 

(toute proportion gardée)

La Mulţi Ani

şi sponsorizați cultura, că eu n-am să cer!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News