Dan Petrescu, înainte meciului CFR Cluj - AS Roma: E o şansă mică, dar trebuie să ne batem pentru ea

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă online, că formaţia sa are o şansă mică în meciul cu AS Roma din Europa League, dar trebuie să se bată pentru ea.

"Cred că întâlnim posibila viitoare campioană a Italiei şi câştigătoare a Europa League. Arată foarte bine Roma, am văzut toate meciurile lor, sunt neînvinşi pentru că au pierdut doar o dată la 'masa verde'. E clar că şi mâine şansele le aparţin tot lor, dar o şansă avem tot timpul, indiferent că jucăm cu Barcelona, Real Madrid sau Roma. E o şansă mică, dar trebuie să ne batem pentru ea şi sperăm ca norocul să se mai întoarcă puţin pe strada noastră. Pentru că dacă ne uităm la ultima perioadă, parcă nici norocul n-a fost de partea noastră", a spus tehnicianul.

"Până la urmă în tur nu ne-a bătut orice echipă cu 5-0, ne-a bătut AS Roma. Deci nu a fost ceva extraordinar. Ieri Barcelona a bătut la Kiev cu 4-0 şi tot e un rezultat normal. Deci nu a fost un accident la Roma, scorul de atunci reflectă bugetul. Dar se cunoaşte faptul că în tur nu am avut toţi jucătorii şi nici acum nu-i avem. Avem prea multe absenţe, iar asta e problema cea mai mare", a adăugat el, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel