Dan Petrescu a fost foarte entuziasmat în declarațiile de presă de după meciul cu Celtic Glasgow, acolo unde s-a dus cu CFR Cluj pentru a realiza un nou miracol.
Dan Petrescu, după ce CFR Cluj nu a reușit să treacă de Celtic în tur, la Cluj, a declarat că „ar fi un miracol să ne calificăm". Iar miracolul despre care vorbea antrenorul campioanei chiar a avut loc în retur, când CFR a învins pe „Celtic Park" cu 4-3, la capătul unui meci spectaculos.
„Suntem toți foarte fericiți și mândri că am reprezentat România cu cinste! În primul rând sunt mulțumit că am închis gură celor care au spus că CFR nu a meritat cele două titluri! Am demonstrat în Europa că avem o echipa fanstatica și că suntem cea mai bună echipa din România!", a spus Petrescu la Digi Sport.
Dan Petrescu a adus în discuție și faptul că, la începutul sezonului, a fost contestat. „S-a pus în discuție valoarea mea. Cred că eu am demonstrat de fiecare dată ce antrenor sunt! Acum am arătat din nou. Gândiți-va câte goluri am marcat în ultimele meciuri, în campionat și în Champions League. Mulți nu vor mai avea ce să spună, sunt sigur că or să tacă! M-am întors pentru acești jucători extraordinari! Le-am spus înainte că trebuie să atacăm, pentru că nu avem de ales, că or să ne distrugă altfel. Echipa asta are spirit și forță! Toți jucătorii pe care i-am ales, pentru că la CFR îi alege numai antrenorul, nu face altcineva echipa... am ales jucători cu spirit".
Petrescu a dezvăluit și ce le-a spus jucătorilor înaintea meciului: „Înaintea meciului le-am pus jucătorilor cele 4 goluri date de Urziceni la Glasgow! Le-am spus că nu vreau să jucăm în Play Off-ul Europa League, ci în Play Off-ul Champions League".
La final, el și-a amintit și de Gică Hagi, care l-a ironizat în urmă cu două zile, după Viitorul – FC Botoșani (2-2): „L-am sunat pe Gică Hagi și i-am spus că toată viață mea o să-l respect, că el e cel mai mare jucător al României! Dar i-am spus că nu îl ajută cu nimic dacă se ia de CFR și de Petrescu, nu o să-l ajute asta să câștige! Eu nu am atacat niciodată un adversar sau un prieten, eu mai am ce am cu arbitrajele, da! Hagi rămâne prietenul meu și îl respect! Am primit 4 mesaje de felicitare de la Hagi, sunt convins că i-a părut rău! Eu nu o să zic niciodată ceva rău despre Hagi, indiferent ce o să-mi facă", a completat Dan Petrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu