Dan Petrescu nu se aştepta să piardă cu Rapid: Sunt surprins

Sursa: Facebook Dan Petrescu
Sursa: Facebook Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, s-a declarat surprins în mod negativ de modul în care au abordat partida jucătorii săi. 

”E clar că n-a fost cel mai bun meci al nostru. Am intrat în teren pe vârfuri. Nu ne-am bătut, nu ne-am luptat. Când nu faci lucrurile cum trebuie, la final iei ce meriți.Sunt surprins, am avut 14 zile în care ne-am pregătit bine, echipa a arătat bine și a venit meciul oficial și am arătat parcă invers față de cum am arătat în pregătire.

N-aș vrea să dau niște declarații și apoi să-mi pară rău, dar e clar că sunt supărat în primul rând pe mine și, apoi, pe toată echipa. Chiar am fost foarte mulțumit de cum s-au pregătit, mă așteptam la o creștere, dar a fost invers. O să am o discuție cu băieții.

Nu putem fi invincibili, dar trebuie să arătăm mai bine în meciurile următoare. N-avem ce să reproșăm nimănui, nu putem să ne plângem de nimic, nici de arbitru, nici de teren, nici de vreme. Pentru mine, orice meci este important, atât am putut noi astăzi”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei, pentru Digisport.

Fotbal - Liga I: Rapid - CFR Cluj 2-0

Rapid Bucureşti a învins campioana CFR Cluj cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Ambele goluri au fost marcate de Adrian Bălan (27, 55), din pasele lui Alexandru Albu, respectiv Antonio Sefer.

Rapid venea după cinci etape fără victorie, în care avea două egaluri şi trei eşecuri.

CFR a pierdut al doilea său meci din acest campionat, ambele în deplasare, în mandatul antrenorului Dan Petrescu.

FC Rapid Bucureşti - FC CFR 1907 Cluj 2-0 (1-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni
A marcat: Adrian Bălan (27, 55).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail; arbitru de rezervă: Radu Petrescu (toţi din Bucureşti)
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF

Liga I - rezultatele etapei a 12-a şi clasamentul

 Meciurile din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal, ediţia 2021-2022, au loc de vineri până luni.

Rezultat:

Vineri, 15 octombrie

CS Gaz Metan Mediaş - FC Dinamo Bucureşti 2-1 (2-0), Stadion Gaz Metan - Mediaş
Au marcat: Ronaldo Octavian Deaconu (37, 38), respectiv Mirko Ivanosvski (84 - penalty).
Cartonaş roşu: Alin Dudea (Dinamo - rezervă) 84.
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF

Sâmbătă, 16 octombrie

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Voluntari 1-2 (0-1), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe
Au marcat: Petar Bojic (79), respectiv Cristian Costin (22), Vadim Raţă (54).
Kevin Luckassen (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 67 (a apărat Mihai Popa).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF

FCSB - CS Mioveni 3-0 (0-0), Stadion Municipal - Buzău
Au marcat: Florin Tănase (56 - penalty), Andrei Dumiter (65), Claudiu Keşeru (69).
Cartonaş roşu: Alexandru Buziuc (CS Mioveni) 45+1.
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) - LPF

Duminică, 17 octombrie

FC Argeş - FC Farul Constanţa 2-1 (0-0), Stadion Nicolae Dobrin - Piteşti
Au marcat: Jafar Arias (51), Diogo Viana (73), respectiv Jefte Betancor (80 - penalty).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Vlad Bârleanu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Florin Hîncu (Braşov) - CCA, Ion Ion (Bucureşti) - LPF

FC UTA Arad - FC U Craiova 1-0 (1-0), Arena Francisc Neuman - Arad
A marcat: Roger (14).
Cartonaş roşu: Dragoş Albu (FC U Craiova) 62.
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF

FC Rapid Bucureşti - FC CFR 1907 Cluj 2-0 (1-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni
A marcat: Adrian Bălan (27, 55).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail; arbitru de rezervă: Radu Petrescu (toţi din Bucureşti)
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF

Luni, 18 octombrie

AFC Botoşani - AFC Chindia Târgovişte (Stadion Municipal - Botoşani, 17:30)
Universitatea Craiova - FC Academica Clinceni (Stadion Ion Oblemenco - Craiova, 20:30)

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 CFR Cluj 12 10 0 2 17-8 27
2 FCSB 12 7 3 2 23-11 24
3 FC Voluntari 12 8 0 4 17-13 24
4 FC Botoşani 11 6 4 1 12-8 22
5 Rapid 12 6 3 3 15-9 21
6 UTA 12 5 5 2 12-8 20
7 Universitatea Craiova 11 6 1 4 17-10 19
8 Farul 12 5 3 4 15-8 18
9 FC Argeş 12 5 3 4 10-7 18
10 Chindia Târgovişte 11 3 4 4 8-8 13
11 Gaz Metan Mediaş 12 3 2 7 10-15 11
12 CS Mioveni 12 3 2 7 6-16 11
13 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 12 1 7 4 10-13 10
14 FC U Craiova 1948 12 2 3 7 8-14 9
15 Dinamo 12 2 1 9 10-28 7
16 Academica Clinceni 11 0 3 8 9-23 3

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel