Dan Puric a criticat modul în care a fost sărbătorită Ziua Drapelului Național.
Dan Puric a comentat ăn cadrul emisiunii "Culisele Statului Paralel" de la Realitatea PLUS, moderată de Anca Alexandrescu, cum au sărbătorit românii dar și autoritățile Ziua Drapelului Național.
"Gândiți-vă cum s-a sărbătorit centenarul sau trianonul, cu batista pe țambal. E o politică non-identitară trasată de sus de formele globaliste, de diluare a sentimentului de apartenența. E o politică bine trasată de forurile globaliste, de diluare a națiunii, a sentimentului național. E peste tot, nu numai în România. Pentru mine drapelul acela are o semnificație extraordinară. E importantă educația care duce la ceva organic. Lucrurile mai vin impuse și de sus dar nu ai pretenții de la clasa politică de la noi.
Mâine-poimâine vom avea și drapel alternativ dacă avem și mama alternativă. Haosul asta aproape satanic e aproape un epi-fenomen. Au vorbit de globalism dar când a fost vorba de reacția poporului ucrainean toată lumea vorbește de patriotism, de identitate", a spus Dan Puric.
În cadrul aceleași emisiuni Dan Puric a făcut și o glumă, vorbind despre Europa și despre cum s-a schimbat România în ultima vreme, uitând de valorile naționale și tradiții.
"Știți care e frica mea? Frica mea personală, a lui Dan Puric, vă mărturisesc aici în public. Au spus că putem mânca lăcuste, că putem mânca greiere și un vierme, și eu sunt puric, mi-e frică să nu fiu făcut pane. Asta e frica mea, o mărturisesc public.", a glumit Dan Puric.
Și actorul Florin Zamfirescu a vorbit despre Ziua Drapelului Naţional, dar și despre situația României în aceste zile.
"S-au făcut niște pași pentru sărbătorirea drapelului. A făcut-o la Târgu Mureș șeful AUR și a făcut-o bine. Eu mă gândesc că dacă era sărbătorit drapelul secuiesc, care nici nu există, era scandal, era circ. A fost sărbătorit. Sărbătoarea asta nu e introdusă de mult. Trebuie să pornim de undeva, până acum nu a sărbătorit nimeni drapelul și faptul că s-a introdus această lege e un lucru bun. O sărbătoare nouă e motiv să nu știe foarte multă lume. În anii următori va fi sărbătorit mai mult drapelul. Ziua drapelului nu poate să treacă neobservată într-o țară.
Nu aș învinui prea mult pe cei care n-au sărbătorit, e o sărbătoare recentă. Poporul asta nu merită ce i se întâmplă, nu merită răul care i se întâmplă, e terfelit, chiar negat. Limba este aproape distrusă, credință este un motiv de acuză", a spus Florin Zamfirescu în cadrul aceleași emisiunii. Vezi mai mult AICI.
Premierul Nicolae Ciucă a venit cu un mesaj de ziua Drapelului Naţional.
”Adoptat ca simbol al națiunii în timpul Revoluției de la 1848,Drapelul tricolor esteparte a identităţiinoastre naționale, alături de Stema României și de Imnul Național.
Martor al formării și transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Național simbolizează unitatea și continuitatea noastră ca popor, prin prezența perpetuă a celor trei culori – roșu, galben și albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenței noastre naționale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu prețul vieții pământul țării.
Respectul față de simbolurile naționale înseamnă respect față de acest trecut cu care ne mândrim ca popor, în România de astăzi, membră a Uniunii Europene și partener puternic și respectat în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Tricolorul românesc este arborat acum alături de drapelele naționale ale celorlalte state din această mare familie a democrației și securității. Vedem acum că sunt creditate cu încredere de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și eforturile noastre de a vedea arborat Tricolorul alături de steagurile țărilor dezvoltate ale lumii." ”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu