Cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a senatorul PSD, Dan Şova, a fost admisă marți dimineața de către judecătorii de la ÎCCJ. Dan Șova a fost adus, la câteva ore de la pronunțarea sentinței, în arestul Poliției Capitalei, astfel că acesta urmează să-și petreacă sărbătorile de iarnă încarcerat.
Săptămâna trecută, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Dan Şova şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu.
Dan Şova a fost reţinut joi de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului. În aceeaşi zi, procurorii au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a lui Şova, însă instanţa a stabilit pentru vineri judecarea cauzei. În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
[citeste si]
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.
Dan Şova este acuzat şi în dosarul "Turceni-Rovinari", în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu