Senatorul PSD Dan Şova a declarat în exclusivitate pentru DCNews că Dan Şova, profesor de Drept la Universitatea București, ne-a precizat că propaganda Puterii, care se laudă că va extinde caracterul prevederii consiliului JAI către toate infracţiunile, are la bază o greşeală de interpretare a legii. Șova a explicat că prevederea emisă de JAI în anul 1998 se referă strict la trei tipuri de infracţiuni: trafic de persoane, trafic de droguri sau spălare de bani. Orice altă prevedere ar încălca normele Uniunii Europene.
„Această prevedere a JAI se aplică pe tot teritoriul UE, la fel. Referitor la propunerea preşedintelui de a extinde numărul sancţiunilor prevăzute de prezenta decizie, o consider o simplă declarație de propagandă. El poate să vrea ca sentințele să le dea PDL, nu magistraţii, dar asta nu înseamnă că statele UE vor accepta schimbarea “, a declarat Şova.
Senatorul PSD a infirmat şi ipoteza enunţată de premierul Emil Boc, conform căreia ar trebui modificată Constituţia, pentru a respecta decizia JAI. Consiliul Uniunii spune limpede că modificarea ar trebui inclusă în legislaţiile secundare.
“Premierul Emil Boc nu a fost foarte atent la nuanţe şi la textul expunerii JAI. Decizia este dată din 1998 şi a fost emisă în scopul introducerii în legislaţia secundară a statelor membre, deci nu în Constituţie, în scopul reglementării unor infracţiuni cum ar fi spălarea de bani, traficul de droguri sau trafic de persoane. În 2003, Constituția a fost modificată, pentru a satisface aquis-ul comunitar, iar admiterea noastră în UE n-ar fi fost posibilă dacă nu aveam o legislație compatibilă. Schimbarea pe care o susține la nivel declarativ Traian Băsescu, pentru a câștiga simpatia unei părți a publicului, nu poate fi aplicată, atâta vreme cât suntem membri UE. Nu e moral să păcălești publicul, cu ceva ce știi că nu poate fi realizat”, a mai precizat acesta.
Cum se va face confiscarea
Dan Şova a ţinut să lămurească şi un alt aspect al legii privind confiscarea averilor ilicite. Numai în cazurile strict reglementate de această lege presupusul vinovat este cel care trebuie să dovedească caracterul licit al veniturilor sale. Dacă nu poate dovedi acest lucru, se va considera că toate bunurile sunt obţinute prin aceeaşi infracţiune. “Spre exemplu dacă o persoană a fost gasită vinovată de trafic de droguri, în urma căruia a câștigat o sută de mii de dolari, dar se constată că are un cont de 2 milioane de dolari, într-o insulă exotică, se va pune problema că acei bani sunt produşi tot din droguri, deci se confiscă. Dar, persoana respectivă se poate apăra, prin probarea caracterului licit al averii sale. Acei bani pot proveni dintr-o moştenire sau dintr-o tranzacţie imobiliară, dar el trebuie să facă proba acestei averi, nu statul să arate că i-a obținut din infracțiuni”, a conchis Şova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News