Dan Șova, primul dosar rejudecat în scandalul completurilor ilegale

Dan Șova
Dan Șova

Magistrații de la Înalta Curte de Casație de Justiție au admis cererea lui Dan Șova, iar dosarul său va fi primul rejudecat în scandalul completurilor ilegale.

După ce în iunie 2018, Dan Șova a fost condamnat definitiv de către Instanța supremă la 3 ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, pentru trafic de influență, magistrații de la ÎCCJ au admis cererea fostului senator, iar cazul său va fi rejudecat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul să se rejudece pe data de 15 aprilie. 

"Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Anulează toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 526/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus - menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate", se arată în decizia Instanţei supreme.

Fostul ministru Dan Șova a fost eliberat din Penitenciarul Jilava în decembrie 2018, la șase luni după ce judecătorii l-au declarat vinovat de trafic de influenţă. La ieșirea din închisoare, Șova le-a spus jurnaliștilor că în urma contestării alcătuirii completurilor de 5 judecători, el a fost condamnat cu o decizie de 3 la 2, iar judecătorul care a făcut diferenţa nu trebuia să fie în complet.

Vezi și: OUG completuri ilegale. PSD: Nu va achita pe nimeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel