Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a vorbit despre planul orașelor din Vest care vor independență economică față de București.
Tren de mare viteză şi autostradă între Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara sunt proiectele pe care vor să le dezvolte administrațiile locale din vestul României. Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spune că nu vor să mai stea cu mâna întinsă pentru a obține bani de la București.
"Asta trebuie să facem"
"Este exclus, nu discutăm despre o regionalizare, mai ales acum în Anul Centenarului. Dar, categoric, trebuie să ne mişcăm şi să ne mobilizăm pentru că nu mai putem să stăm după Bucureşti ca să aloce bani după bunul plac şi să încurce mai tare lucrurile. Măcar să ne lase în pace. Să nu ne încurce. Nu este o alianță juridică, dar pentru a obține bani de la București trebuie să fii o regiune puternică, la fel cum este regiunea Bavaria, desigur comparația este deplasată pentru că Bavaria este de zeci de ori mai puternică decât regiunea noastră, dar trebuie să facem pași importanți pentru a putea lua bani direct de la Bruxelles, fără a mai fi necesar să treacă prin filtrul Bucureștiului. Asta ne dorim, să putem accesa fonduri pentru exercițiul 2021 - 2027, pentru că după 2027 este foarte posibil să nu mai fie bani pentru infrastructură, transport etc. Practic regiunea trebuie să participe și să aibă un proiect comun, în ceea ce privește Clujul, Bihorul, Aradul și Timișoara, prin construcția de trenuri de mare viteză, de autostrăzi și de a fi aceste județe interconectate. Acesta este planul și este direcția pe care dorim să mergem. Dacă discutăm de autostrada Cluj - Borș, dacă discutăm de alte drumuri alternative care pot duce până la Timișoara sau pe calea ferată... asta trebuie să facem", a comentat Tarcea, miercuri, la un post de radio.
"Să avem mai mulți poli de creștere"
"România are nevoie de mai mulţi poli de creştere. Ca să putem fi o țară puternică avem nevoie de cel puţin 4 - 5 poli de creștere, nu numai Bucureștiul și Clujul. Mai pot fi poli de creștere Iașiul, Constanța, Craiova. Este foarte important pentru toţi românii să avem mai mulți poli de creștere. Nu îi oprește nimeni şi pe cei din Oltenia sau Moldova să facă și ei o alianță, este absolut necesar să facă şi ei dacă statul român nu este capabil. Până la urmă regiunile trebuie să facă asta. Eu nu pot să mă interesez de soarta Moldovei. Îmi pare sincer rău. Îmi sunt dragi, sunt români, dar fiecare om care lucrează în administrația publică locală trebuie să se intereseze de regiunea lui", a mai declarat Tarcea.
Primele proiecte ale "Patrulaterului Vestului"
Dan Tarcea a vordit și despre "Patrulaterul a pornit în urma unor întâlniri pe care le-am avut cu ceilalți primari și din necesitatea de a atrage cât mai mulți bani europeni, pentru că, uitați, timp de doi ani nu am reușit să atragem 4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Bucureștiului, ca să demarăm studiul de fezabilitate pentru centura metropolitană și acum facem studiul din banii clujenilor. Bine că ne-au dat și această posibilitate, dar suntem primul oraş din România care face pe bani publici locali studiile de fezabilitate, peste tot aceste studii se plătesc din bugetul de stat. Singurul județ din România care are peste 800 de mii de locuitori este Suceava, iar Suceava s-ar putea duce să obțină bani direct de la Bruxelles. Niciun alt județ nu are peste 800 de mii de oameni, dar prin alianță poți accesa diverse fonduri pe diverse axe", a explicat viceprimarul Dan Tarcea, conform monitorulcj.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News