Dan Tudorache – posibilă înfrățire între Washington și Sectorul 1

Aflat într-o vizită de lucru  în Statele Unite ale Americii,  Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 a demarat discuțiile cu  viceprimarul Washington-ului, Ahnna Smith, privind procedurile necesare pentru o posibilă înfrățire cu Sectorul 1.

Aceste discuții vor fi dezvoltate într-o întâlnire ulterioară între oficialitățile celor două unități administrative.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre modalitățile prin care administrația locală a orașului Washington gestionează situația din școlile publice și din infrastructură, precum și modul de implicare a acesteia în dezvoltarea unor programe educaționale și de pregătire profesională.

"Am inițiat un dialog permanent cu administrația locală din Washington care se va concretiza într-o cooperare menită să contribuie mai ales la creșterea calității serviciilor publice aflate în atribuțiile Primăriei Sectorului 1", spune Primarul Dan Tudorache.

[citeste si]

Dan Tudorache, se află în această săptămână într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, ocazie cu care a demarat negocierile cu reprezentanții uneia dintre cele mai cunoscute instituții medicale din Statele Unite ale Americii – Spitalul „Johns Hopkins" – din Baltimore, Maryland, pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu spitalele din Sectorul 1. Parteneriatul are ca obiect derularea unor programe de schimb de experiență profesională (stagii efectuate de medicii din Sectorul 1 la Spitalul „Johns Hopkins", precum și de colegii lor americani, la instituțiile medicale din sector).

Colaborarea medicală româno-americană va fi axată pe două specialități de a căror îmbunătățire calitativă România are mare nevoie: bolile cardiovasculare (principala cauză a deceselor în țara noastră) și tratamentul arsurilor. În acest sens, Primarul Sectorului 1 a purtat discuții cu Dr. Salim Aziz, profesor de chirurgie cardiacă la Universitatea „George Washington", medic cu o vastă experiență și pe zona clinică, și pe zona administrativă. Primarul Sectorului 1 s-a întâlnit și cu Todd Stottlemyer, director executiv al „Inova Personalized Health", una dintre cele mai mari companii private din domeniul medical și unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul local al Capitalei S.U.A., Washington. Pe tot teritoriul Statelor Unite, „Inova" deține 100 de unități spitalicești la care lucrează peste 10.000 de angajați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel