Dan Turturică este susținut de PSD pentru șefia TVR, conform surselor DC News.
Dan Turturică este susținut de PSD pentru șefia TVR, potrivit surselor DC News. Luni se votează și conducerea TVR a spus că toată lumea să fie prezentă.
La începutul săptămânii viitoare au loc audierea candidaţilor pentru consiliile de administraţie ale TVR şi Radio România. Votul pentru șefia conducerii TVR va avea loc luni după amiază, în plenul reunit al Parlamentului.
Cu o experiență de trei decenii în presa scrisă și audiovizuală, Dan Turturică a debutat în 1990 la săptămânalul „Expres”. A condus timp de aproape opt ani redacția cotidianului „România liberă”, iar între anii 2000-2004 a fost redactor-șef al ziarului „Evenimentul zilei”. Tot din poziția de redactor-șef a condus și redacția săptămânalului „Prezent”.
În perioada 1995-1997, Dan Turturică a fost corespondent special al ziarului „Ziua” din SUA. În acest timp a urmat și Masterul în Comunicare de Masă al Universității din California. Experiența în presa scrisă este completată de cea în audiovizual și online. A fost producător și prezentator al emisiunii „Reporter incognito” (Prima TV) și a moderat talk-show-urile „Prim Plan” (TVR) și „Arena Media” (Realitatea TV). În perioada 2015-2019 a fost redactor-șef al site-ului DIGI24.
Televiziunea Română are statut de serviciu public autonom de interes naţional şi emite pe cinci canale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional și TVR Moldova. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cele cinci studiouri teritoriale: Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara, Tîrgu-Mureş. Din 3 noiembrie 2019, canalele TVR 1 şi TVR 2 ale Televiziunii Române emit integral în format High Definition (HD).
TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani. Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News