Dan Voiculescu află, vineri, decizia în dosarul "Telepatia"

Magistrații  Curții de Apel București vor pronunța, vineri,  decizia în cazul dosarului "Telepatia". Sentința de vineri va fi definitivă.

Dan Voiculescu și ceilalți inculpați în privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, vor afla, vineri, decizia magistraților.

Avocaţii au avut termen până joi să depună concluziile scrise, iar pronunțarea sentinței va fi publică. 

Dan Voiculescu a susţinut, marţi, în ultimul cuvânt, că rechizitoriul dosarului ICA este "incorect" şi "bazat pe falsuri, nu pe probe", şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost "vânat" de procurori, fără a fi chemat la DNA. Procesul a durat aproape 12 ore, timp în care procurorul DNA şi avocaţii au ţinut pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaţilor.

La ieşirea din sediul instanţei, Dan Voiculescu a declarat că îi pare rău de faptul că 'oameni complet nevinovaţi' au fost 'târâţi' într-un proces 'criminal' doar pentru că el trebuia să fie condamnat.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. 

Tot în acest dosar, Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel