Dan Voiculescu i-a transmis un mesaj lui Traian Băsescu: să lase ziariștii în pace și dacă are vreo problemă, să se lupte cu el.
Totul a pornit după ce Traian Băsescu a spus că trustul Intact a fost fondat cu banii Securității. În plus, președintele a mai zis că la momentul potrivit va spune tot ce știe despre jurnaliștii Antena 3.
"Am auzit că Basescu a delirat, din nou, la Brașov.
A afirmat ca Trustul Intact a fost fondat cu banii Crescent, care ar fi fost de fapt banii Securității. O minciuna ordinara!
CRESCENT COMERCIAL MARITIME CO. LTD. NU A AVUT NICIODATĂ ACCES LA BANII SECURITĂȚII!
Pe acest subiect am câștigat deja un proces cu Bacanu in anul 1997, conform hotararii 531/08.04.1997. Basescu se intoarce la mizerii dovedite a fi neadevaruri pentru ca altceva nu mai poate.
Cu aceasta ocazie, am încercat sa realizez ce a făcut bun, trainic și cinstit Basescu în viața lui. Ce rămâne în urma lui?
Dar tot gândindu-mă la realizări, am deschis aparatul de radio (sunt permise cele cu baterii) pe Romantic FM.
Am fondat acest post de radio, ca parte a grupului Intact, în urmă cu circa 20 de ani. De atunci, muzica lui îmi unge sufletul, mie și altor cateva sute de mii de români.
Asta am făcut eu, Basescule, și nu cu banii Securității!
Sunt mândru ca am fondat Romantic FM, un post de radio care a rezistat mai bine de 20 de ani și va rezista în continuare, multă vreme, prin copiii și nepoții mei.
Băsescu, tu ce ai realizat?
PS : Lasă în pace jurnaliștii! Luptă-te cu mine!", a scris Dan Voiculescu pe blogul personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News