Preşedintele Traian Băsescu a încercat să mai câştige miercuri câteva clipe de atenţie, abordând un subiect extrem de important - IMM-urile, afirmă preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
"Salut faptul că preşedintele demis a descoperit valoarea întreprinzătorului din clasa de mijloc. Păcat însă că a făcut-o la finalul unui mandat dezastruos pentru români. Îi amintesc domnului preşedinte că peste 100.000 de IMM-uri au falimentat doar în anul 2010. Atunci, în loc să susţină producţia internă, în loc să încurajeze consumul (aşa cum eu şi mulţi alţii am propus ca singure soluţii), în loc să construiască, Guvernul lui Traian Băsescu a demolat, tăiat, închis: veniturile majorităţii populaţiei s-au redus la jumătate în ultimii 3 ani, consumul s-a contractat până la nivelul anului 2005, datoria externă s-a dublat în doi ani, economia subterana a ajuns la 40 de miliarde de euro", scrie Voiculescu, într-o postare pe blogul personal.
Potrivit acestuia, preşedintele Traian Băsescu a venit "chiar şi cu o soluţie" la problemele respectivului sector, respectiv finanţarea IMM-urilor din fondurile de coeziune.
"În plus, atunci când preşedintele spune că 'sursa principală a creşterii economiei ar trebui să fie întreprinzătorul autohton' ar trebui cumva să înţelegem că, mai nou, este împotriva investiţiilor străine?! Tot astăzi, pentru a duce abuzul din Justiţie şi în alte domenii, Băsescu a dat asigurări că în perioada următoare va avea discuţii cu mediul bancar. Totuşi, cea care discută cu mediul bancar este Asociaţia Română a Băncilor, în niciun caz preşedintele, care nu are printre atribuţiile constituţionale această sarcină. În concluzie: Traian Băsescu este, în materie de economie şi respect al Constituţiei, doar un mare artist, care şi-a petrecut mandatele mimând interesul pentru domenii importante pe care, în fapt, le-a dezorganizat sau distrus", a concluzionat preşedintele fondator al PC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News