Dana Budeanu, fractură de logică despre vaccinare. Lista pe care ar trebui să o cunoască românii

Dana Budeanu
Dana Budeanu

Dana Budeanu a spus că nu se va vaccina niciodată pentru că este sănătoasă. Erijându-se în expert în pandemie, a zis: ”Nu mă voi vaccina niciodată. Nu am de ce, sunt sănătoasă”.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform dicționarului, vaccinul este un produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om ori unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase). În general, asta este regula vaccinului: prevenția. Nu te vaccinezi pentru că ai fi bolnav, ci tocmai pentru a-ți păstra starea de sănătate pe care o ai. De aceea spunem ”vaccin împotriva”, tocmai pentru că PROTEJEAZĂ DE BOALĂ, te menține sănătos.

Dacă ai cancer de col uterin, nu te mai salvează vaccinul, dacă ai hepatită B, nu te mai salvează vaccinul, dacă ai Covid-19 și ești la ATI, nu te mai salvează vaccinul. Dar dacă te-ai fi vaccinat înainte, te salvai de moarte și nu aveai nicio boală din cele menționate anterior. Este foarte simplu.

Lista vaccinurilor care sunt recomandate în funcție de vârstă, vaccinări anterioare, stil de viață, ocupație, precum și factorii de risc în cazul anumitor categorii de vârstă. Iată care sunt acestea:

Vaccinul anti-gripal – o dată pe an

Vaccinul pentru tetanos, difteria și pertussis – o dată la zece ani

Vaccinul pentru varicelă – două rapeluri la persoanele care nu au imunitate la boală

Vaccinul pentru rujeolă (pojar), oreion, rubeolă (ROR) – unul sau două rapeluri, în funcție de recomandarea medicului

Vaccinul HPV – două sau trei rapeluri, în funcție de vârstă vaccinării inițiale sau de afecțiunea preexistentă

Vaccinul pentru Zona Zoster - unul sau două rapeluri

Vaccinul pneumococic – un rapel 

Vaccinul pentru hepatită A – două sau trei rapeluri

Vaccinul pentru hepatită B – două sau trei rapeluri

Vaccinul pentru meningită - unul, două sau trei rapeluri, în funcție de recomandări

Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă, profilactică sau curativă faţă de unele boli

Vaccinul este un produs biologic preparat din germeni patogeni, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală pentru dobândirea imunității față de o anumită boală.

Protecția imunologică se declanșează după un interval de timp de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel