Dana Chera a transmis un mesaj în plină criză medicală.
„Mi-aș dori ca în perioada asta să vă dați timp să înțelegeți vorbele pe care le auziți. Și imaginile pe care le vedeți. Să stați înainte de a vă speria, înainte de a judeca, mai cu seamă. Doar ce vă bucură sufletul luați ca atare!
Aveți în față două imagini. Doar două. Cu ele o minte bolnavă, și câte asemenea minți sunt!, ar putea face povești de necitit.
Eu vă dau un exemplu simplu, inofensiv: pot să spun că am luat albina din iarbă să mă joc cu ea sau pot să spun că am luat-o din bătaia pașilor, salvând-o!, și am redat-o mediului în care ea jubilează!
În funcție de cum vreau să mă percepeți și de ce sentimente doresc să stârnesc.
Dragii mei, e o perioadă în care informația este sufocantă, titlurile, cele mai multe, catastrofice. Imaginile, extrem de puternice. Manipulările sunt ușor de făcut căci marfa este din belșug și nevoia noastră de a devora știrile, uriașă.
Dați-vă timp! Nu vă lasați luați de turbionul emoțional. O stare psihică proastă e teren bun pentru îmbolnăvire. Priviți înauntru.
Sufletul ȘTIE CE TREBUIE SĂ SIMTĂ. Dați-i forță.
Și stați! În voi! În casă! În viață!”, a scris Dana Chera pe blogul ei, danachera.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu