Dana Chera: Nu e despre Buhnici! Acest text e despre mine. Nu știu dacă mai putem repara ceva

„Sunt ziarist. O meserie pe care am stricat-o. Eu. Căci este despre mine. Am stricat-o de când am început să învăț despre ea. De la profesori, unii dintre ei cufundați în teorii departe de realitatea abruptă. Care nu mi-au spus niciodată că „La început era Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu. Și Dumnezeu era Cuvântul.” A, ore în șir... deontologie. A, ore în șir… părțile implicate. A, sursele. Pereți construiți peste o fundație mâloasă. Peticiți, de câte ori e nevoie, ca să dau bine la echidistanță. În lipsa lui Dumnezeu. Am învățat cum să mă uit în cameră. Nimeni nu mi-a spus că dincolo de ea este aproapele meu. Cel cu care mă întâlnesc la magazinul din colț, în vacanțe, la spital, la revoluție și cu care voi împărți aceeași masă rece, în capela de lângă biserică, așteptând oficializarea „marii treceri”. Nu mi-a zis nimeni că boabele de transpirație care se preling pe impecabilul fond de ten, în direct, ar trebui să se lege de emoția împărtășirii unei vești care ajunge fix în sufletul celui care vede și aude. Și că sufletele vibrează până la schimonosire. Și cine sunt eu să schimonosesc sufletele oamenilor?”, a scris Dana Chera într-un text publicat pe blogul ei.

„N-am învățat despre milă și nici despre întreg. Am învățat perfect să rup lumea în bucăți și să iau din ele, pe calea ușoară, doar pe cele care sfidau normalitatea. Și am făcut, cu nefericita mea contribuție, o lume în care normalul e știre, după principiile de bază ale meseriei.  Și mă uit împietrită de neputință cum ne sfâșiem unii pe alții. Cum ne pândim și cum ne executăm. Noi, cei care avem pixul celei de a patra puteri, fiecare, de la înălțimea ratingului său. Fără de rușinea propriilor greșeli și îngenunchiați de gelozii care mai de care mai veninoase.

Nu știu dacă mai putem repara ceva în noi, dărămite în societate. Una peste alta, mă sperie meseria mea. Pe mine, cea care o iubesc. Da, acest text e despre mine”, a conchis Dana Chera.

Citește și...

Dana Chera, lecție pe care nu o va uita niciodată: Dacă era nemâncat, eu nu primeam mâncare, înțelegi?

În cadrul unui interviu acordat DCNews, Dana Chera a vorbit despre copilăria ei și sfatul valoros primit de la bunica sa.

„Lucrurile sunt scăpate din mână. (...) Nimeni nu mai are răbdare să asculte pe nimeni. Părinții pe copii, copiii pe părinți. Copiii între ei. Ei butonează, nu se ascultă, intră pe rețelele de socializare, bifează un live, mai pun o poză, mai pun 30 de filtre, că așa ne învață societatea, să fim perfecți”, a spus Dana Chera în cadrul interviului acordat DCNews și DCNewsTV.

„Eu am crescut la țară, vacanțele mele erau la țară. Îmi este foarte aproape omul care muncește, îmi este foarte aproape responsabilitatea lui. Eu nu puteam să mănânc la bunica mea dacă nu mergeam să dau de mâncare mai întâi Frunzei, cățelul din curte. Dacă era nemâncat, eu nu primeam mâncare, înțelegi? Era în mine treaba asta de la bunica mea. Mergeam la fân, mergeam și adunam prune, adunam cartofi.

Și, când veneam acasă și muream de foame, îi ziceam: mamaie, te rog, hai cu mămăliga aia, hai că fierbe. Și mamaia spunea: Las-o să fiarbă.

Păi uite că s-a legat, îi ziceam, dacă o răstorn, stă. Las-o să fiarbă. Înțelegi? Dă-ți timp să te așezi, să te liniștești, să nu mănânci haotic. Așează-te și așteaptă. Să ai puterea să aștepți. Lumea nu mai așteaptă”, a spus Dana Chera.

„Trebuie să lupți pentru fiecare lucru în fiecare zi”, a subliniat Dana Chera.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News