Bioenergoterapeutul Iulian Triboi Alexandrescu este invitatul Danei Grecu la interviul DCNews.
Întrebat de ce oamenii judecă pe alți oameni, Iulian Triboi Alexandrescu a afirmat că ”Oamenii, în general, judecă alți oameni din neputința de a ajuta. Dacă ai putea să-l ajuți, nu l-ai mai judeca. E foarte simplu, e foarte bine că se întâmplă aceste lucruri. Fiecare dintre noi funcționăm prin două variațiuni- vorbim din punct de vedere creștinesc: Vechiul Testament: `Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte`și Noul Testament: să ajuți, să ierți, să înțelegi, să nu judeci, să întorci și celălalt obraz. O parte dintre noi am evoluat, o parte nu am evoluat chiar dacă au trecut 2000 de ani.”
”Cum să judec o persoană căreia nu-i trăiesc viața?”
”Oamenii judecă de obicei propria viață, este greu să judeci o persoană căreia nu i-ai trăit viața. E normal, eu îmi dau cu părerea asupra părții imaginative pe care o conțin, nu asupra realității. De multe ori, nici individul care face acțiunea nu știe ce face, pentru că de multe ori acțiunile se întâmplă din subliminal, o necesitate de siguranță, de a nu fi singur, de încredere, de putere. Sunt angoase nerezolvate. Judecăm pentru că suntem neputincioși în a ajuta, fiindcă nu avem cunoștințe, suntem necunoscători de noi, nu pot să cunosc o altă persoană înainte de a mă cunoaște pe mine, toată lumea vrea să știe cine e Vasile, dar nimeni nu știe cine este el însuși. Cum să judec o persoană căreia nu-i trăiesc viața? Eu trăiesc propria mea viață și nu-mi dau seama despre mine și-mi dau cu părerea asupra altei vieți. Nu, eu nu pot să-mi dau seama despre aceste lucruri, pot să-mi dau seama în momentul în care conțin informații spirituale, sociale, științifice, care conțin informațiile mulțimii sociale. Oamenii de obicei le dobândesc prin suferințe rezolvate”, precizează Iulian Triboi Alexandrescu.
Cum rezolvi o suferință
Bioenergoterapeutul a explicat: ”Să rezolvi o suferință înseamnă să rezolvi ce este în ea. Tot timpul suferința vine cu o lecție de viață. Ți-ai învățat lecția, dispare suferința. Asta nu înseamnă că nu apare alta, se numește evoluție”.
Dana Grecu a dat exemplul suferinței că ”m-a părăsit prietenul”. Iulian Triboi Alexandrescu a explicat că ”nu sufăr că m-a părăsit prietenul, sufăr pentru că m-am părăsit pe mine însămi pentru că am investit în prietenul respectiv sentimente, rațiune, inteligență. Oamenii se îndrăgostesc când găsesc corespondent într-o terță persoană.” El a subliniat că ”oamenii se îndrăgostesc de o necesitate”, precizând că ”nu simțim ce avem, simțim ceea ce nu avem”. Mai mult, Iulian Triboi Alexandrescu subliniază că ”oamenii confundă fericirea cu mulțumirea. Din păcate, oamenii își doresc lucruri materiale sau sociale din lipsurile din copilărie”.
[citeste si]
Bioenergoterapeutul a adăugat că putem ieși din suferință ”prin cunoașterea de sine”: ”Omul intră în suferință când nu poate să gestioneze propria ființă sau mediul înconjurător. Iese din suferință când a învățat să se gestioneze pe el însuși la mediul înconjurător. Diferența o face cunoașterea de sine”.
”Individul care nu se poate adapta mediului înconjurător moare”, a subliniat Iulian Triboi Alexandrescu.
Bioenergoterapeutul a mai explicat că atunci blocajul apare ”când le dau valoare altora mai mult decât îmi dau mie.” El a adăugat că ”celula procreativă din interiorul nostru funcționează când sunt fericit, nu ai să vezi niciodată un om fericit bolnav. În general, nefericirea duce la boală. Când un om este nefericit, celula procreativă se inhibă. Nefericirea apare în momentul neconcordanței trăirilor mele cu mediul social, pe care-l vrem să fie altfel. Altfel nu poate să fie decât dacă mor sau dacă învăț să mă autoeduc să accept. Dacă nu accept mediul înconjurător, mă distrug.”.
”Omul rău nu există, omul rău este omul bun care nu și-a rezolvat traumele”
”Când se bat doi: unul bun și unul rău, ăla bun ia bătaie, ăla rău câștigă și toate lumea îl huiduie și toată lumea se duce să-l ajute pe cel bun. Dar ăla bun oricum este bun. Toată lumea spune: nu-l ajut pe cei rău pentru că este rău, este idiot, este tâmpit și așa mai departe. Dacă eu nu modific partea care este rea, ea rămâne, eu trebuie să mă duc să văd de ce a acționat așa, de ce este rău. Omul rău nu există, omul rău este omul bun care nu și-a rezolvat traumele” a conchis Iulian Triboi Alexandrescu.
Vezi interviul complet în filmarea de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News