Bioenergoterapeutul Iulian Triboi Alexandrescu a vorbit, în cadrul unui interviu DC News, cu Dana Grecu despre greşeli.
„Din punctul meu de vedere, nu există greşeală. Fiecare individ, în fiecare moment al vieţii lui, acţionează şi fuzionează în funcţia de percepţia pe care o are în acel moment. Percepţia este dată de cumulul pe care îl deţine – intelectual, emoţional, spiritual, ştiinţific", spune bioenergoterapeutul.
„Cum îmi dau seama că am făcut o greşeală?", întreabă acesta, oferind următorul răspuns. „Din momentul T1 până în momentul T2, am făcut un cumul informaţional. Pe de o parte, ori fac un cumul informaţional, când vine cineva şi îmi o informaţie, fie spirituală, fie psihologică, fie socială, fie ştiinţifică, ori eu accesez o altă informaţie din înăuntrul meu. Noua informaţie pe care o primesc cu vechile informaţii mă transformă într-un alt eu. Dezvolt un alt adevăr. Noul adevăr anulează vechiul adevăr, iar eu spun despre mine ce prost am fost. Nu, nu am fost prost.
Să facem o paralelă. Într-un mediu social S1, în timpul T1, anul zero, să spunem, toată lumea credea că Pământul este plat. După 1500 şi ceva de ani, prin cumulul informaţional ştiinţific, s-a demonstrat că este rotund, într-un moment T2, într-un mediu social S2.
Oamenii nu greşesc. Noi funcţionăm în funcţie de capacitatea sau în funcţie de evoluţia în care am ajuns în acel moment. Adevărurile sunt tot timpul interschimbabile. Nu trebuie să spun că am greşit, înseamnă că n-am evoluat. Dacă sunt sclavul greşelii, eu mă voi simţi vinovat şi îmi va fi frică să acţionez în viitor. Voi trata viitorul prin prisma trecutului. Şi atunci va fi identic. De ce ţi-e frică nu scapi. Viitorul nu este scris. Eu pot să fac nişte previziuni asupra lui. Eu generez viitorul în funcţie de acţiunea mea. Este foarte important ca eu să mă adaptez mediului. (...) Energiile funcţionează după legea atracţiei gravitaţionale: energiile mai puternice le modifică pe cele mai slabe. Dacă eu îi dau valoarea lui Vasile, el va fi peste mine, pentru că eu îl încarc cu valoarea pe care i-o dau", a spus, în cadrul interviului, Iulian Triboi Alexandrescu.
[citeste si]
Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu