Jurnalista Dana Grecu a făcut o comparație între Traian Băsescu și fostul președinte al Germaniei, Christian Wulff, ajuns în fața instanței pentru acuzația de trafic de influență. Ea a semnalat că scandalul terenului din Călărași cumpărat de familia Băsescu este asemănător cu cel care a dus la demisia lui Wulff.
„Amândoi sunt preşedinţi. Mă rog, unul nu mai este, pentru că i s-a înâmplat un neîntâmplat. A trebuit să îşi dea demisia pentru că s-a aflat şi a încercat să muşamalizeze. Și s-a aflat şi acest lucru - că a încercat să muşamalizeze o afacere total necurată, nu din vremea când era preşedinte, ci puţin înainte de a fi ales preşedinte. O învârteală cu nişte bani pe care nu îi putea justifica”, a declarat Dana Grecu, în ediția de joi a emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3.
„S-a făcut o vâlvă foarte mare şi a ajuns lumea din acea ţară europeană, în care e democraţie şi se respectă legea, să ceară demisia preşedintelui, (...) care şi-a dat demsia şi a plecat să se judece”, a continuat jurnalista. „Ce să vezi, ce coincidenţă - în România, un preşedinte dă din colţ în colţ ca să muşamalizeze o afacere controversată. În Germania, stat european - un preşedinte este faţă în faţă cu procurorii”, a concluzionat Dana Grecu.
Vezi și: Fost președinte, în justiție pentru un împrumut în condiții favorabile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu