După o vacanță minunată, a urmat coșmarul din aeroport.
Dana Rogoz și întreaga ei familie au rămas blocați pe aeroportul din Frankfurt, scrie Spectacola.
Clipe de panică în familia Danei Rogoz, după ce compania aeriană le-a anulat biletele. Actrița, împreună cu soțul ei și cei trei copii, au rămas blocați pe aeroportul din Frankfurt, la întoarcerea din vacanță.
Cuplul, care are are doi copii, pe Lia și pe Vlad, dar și pe Barbu, care este fiul regizorului din prima sa căsătorie, au fost în vacanță în Bali. La întoarcere, din cauza escalelor și a întârzierilor de zboruri, au rămas blocați în aeroport.
”Am aterizat în Frankfurt, dar când am ajuns la check-in ne-au spus că biletele noastre au fost anulate și nu mai avem loc în zborul spre București. A fost o eroare probabil și drept urmare vom rămâne peste noapte în Frankfurt. Sincer, am râs. A fost șocul. Mă simt ca Tom Hanks în ”Terminalul”, adică pare că nu mai ies din niște aeroporturi. Am senzația că sunt prinsă aici. Trebuie să găsim o cazare în noaptea asta și o să ajungem mâine. Ce să poți să faci în situația asta, altceva decât să râzi?” a spus Dana Rogoz în Insta Story. Citește mai mult pe Spectacola
Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat remis joi.
”Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.
”Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei. ”Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicatul citat de Agerpres. Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu