Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, a dat vestea mult așteptată de HoReCa.
"Au fost adoptate câteva proiecte de ordonanţă de urgenţă şi hotărâri foarte aşteptate în domeniul economic, mai ales în ceea ce priveşte persoanele afectate de efectele economice ale pandemiei de COVID-19. Astfel, a fost prelungită măsura şomajului tehnic şi a fost flexibilizat programul de muncă numit Kurzarbeit, până la 30 iunie 2021. De asemenea a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa, în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2020 faţă de cea înregistrată în 2019", a arătat Dancă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern, potrivit Agerpres.
Actul normativ privind ajutorul de stat pentru HoReCa a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei, după ce în şedinţa din 28 noiembrie a fost analizat în primă lectură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu