Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, critică faptul că în prima şedinţă de guvern de anul acesta nu se face nicio referire la bugetul pe 2019, el arătând că România este într-o criză bugetară gravă, care va duce la o depăşire majoră a ţintei de deficit.
"Incompetenţa şi habarnismul guvernului Dragnea - Dancilă au ajuns la cote greu de imaginat, care pun în pericol economia şi funcţionarea statului. În prima şedinţă de guvern a anului nu există nicio referire la proiectul Legii bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat, în condiţiile în care acesta trebuia prezentat încă din 15 noiembrie anul trecut. În schimb, se discută un memorandum pentru elaborarea unei cărţi propagandistice cu realizările guvernului din 2018, #CarteaRoşie a guvernării PSD-ALDE. Pentru o funcţionare normală a instituţiilor statului şi o mai bună proiecţie a economiei româneşti, mai bine ar face un volum cu 293 de pagini care să fie publicat în Monitorul Oficial cât mai urgent şi care să se numească Legea bugetului de stat pentru 2019", a scris, joi, Dancă pe Facebook.
El susţine că Guvernul nu are ce realizări să scrie în Cartea Roşie pentru că datele privind execuţia bugetară sunt dezastruoase şi "nu se închid" cu un deficit sub 3% din PIB.
"Practic, suntem într-o criză bugetară gravă, care va duce la o depăşire majoră a ţintei de deficit bugetar în 2019, cu consecinţe negative pentru toţi românii prin creşterea masivă a împrumuturilor statului, majorări abrupte de taxe şi impozite şi un nou val de scumpiri", conchide liberalul.
Vezi și: Dancă: Teodorovici și Vâlcov, un gogoman și un tăntălău
Fond investiții locale. Dancă, atac la Teodorovici: Să precizeze public
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu