Remanierea Guvernului va avea loc, spune premierul Dăncilă. Din studioul DC News, Viorica Dăncilă a anunţat şi când va avea loc mult aşteptata restructurare a guvernului, dar şi ce decizii vor fi luate.
"Remanierea va avea loc, deja am început evaluările pe fiecare minister în parte. Pe măsură ce voi termina evaluările, voi veni în CEx, voi discuta cu colegii, astfel încât acolo unde măsurile din programul de guvernare nu sunt îndeplinite sau sunt anumite lucruri care nu dau credibilitate guvernului, voi veni cu o propunere de remaniere. Nu o să vă spun ministerele remaniabile înainte de o discuţie în CEx", a declarat Viorica Dăncilă.
"Pentru mine toate ministerele sunt importante, dar este clar că avem nevoie de remaniere. Luăm în calcul o analiză şi pentru restructurare în toamnă, dar e nevoie de mare atenţie. Trebuie să punem în balanţă lucrurile bune, mai puţin bune, să vedem ce obţinem după o restructurare şi apoi venim în Parlament. În august vom vorbi şi despre acest aspect, dar eu cred că acum, unde cred că este nevoie de o remaniere, o vom face. Eu sper ca până în 3 august, înainte de Congres, să o facem. Nu este exclusă o remaniere în două etape, pentru că sunt multe ministere. Nu pot aştepta până le termin pe toate. Voi evalua jumătate din ele, vom propune o remaniere şi apoi vom vedea dacă este necesar să le evaluăm şi pe celelalte", a mai declarat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News