Au avut loc mai multe surprize în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din cadrul acestui an.
Viorica Dăncilă, fost premier al României, candidat al PNCR la Camera Deputaților în București, a lansat un atac dur la adresa premierului Marcel Ciolacu, candidat al Partidului Social Democrat, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidențiale și și-a dat demisia de la conducerea PSD.
VEZI ȘI: Ciolacu: Am sunat-o pe Elena Lasconi. PSD nu va face nicio contestație. Mi-am depus demisia
„Eu știu că demisia este un act unilateral, adică nu trebuie să ți-o accepte sau să nu ți-o accepte. În al doilea rând, pentru domnul Ciolacu trebuie să fie un act de onoare pentru că așa cum a menționat, este vinovatul rezultatului la alegeri pentru Partidul Social Democrat.
Prestanța domniei sale, lipsa de empatie, guvernarea dezastruoasă, minciuna pe care a promovat-o, faptul că s-a alăturat unor oameni care sunt susceptibil de încălcarea legii, toate acesta s-au întors împotriva domniei sale, dar, din păcate, s-a întors și împotriva Partidului Social Democrat pentru că este prima dată de la Revoluție încoace când Partidul Social Democrat nu intră în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Mă gândesc, dau timpul înapoi cu cinci ani de zile când am intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale cu un scor de peste două milioane de voturi, mult mai mare decât al domnului Ciolacu, iar domnul Ciolacu atunci mi-a spus că am dus într-o direcție greșită Partidul Social Democrat, că, de fapt, rezultatul obținut de mine creează mari probleme Partidului Social Democrat, fără să spună că, de fapt, rezultatul acela a fost ca urmare a trădării domnului Marcel Ciolacu care de fiecare dată prin viclenie și trădare a reușit să ocupe anumite poziții”, a declarat Dăncilă.
Reamintim că în 2019, în primul tur al alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă s-a clasat pe locul doi cu un procent de 22,26% din voturi, respectiv peste două milioane de voturi, sub actualul președinte Klaus Iohannis.
În cadrul primului tur din acest an al alegerilor prezidențiale pe primul loc s-a clasat candidatul independent Călin Georgescu, pe al doilea loc candidatul partidului USR, Elena Lasconi, iar pe locul trei Marcel Ciolacu.
Procentele pot fi văzute aici: După centralizarea a 99,99% din voturi: Călin Georgescu - 22,95%. Elena Lasconi (USR) -19,17%, aproape 2.300 de voturi în fața lui Ciolacu. Au mai rămas 2 secții de votare de numărat/update
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu