Dăncilă, declarații explozive despre Iohannis în ședința de Guvern: Îi dezinformează pe români!

Guvern
Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, 12 martie, că a constatat că preşedintele Klaus Iohannis nu are nicio limită şi că a avut senzaţia că ne întoarcem în timp, în anul 2013.

Preşedintele Klaus Iohannis, prin decizia referitoare la bugetul pe 2019 şi declaraţiile pe marginea acestuia, face „un joc electoral pe spatele românilor” şi „îi dezinformează din nou”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de marţi, 12 martie.

„Am constatat ieri, pentru a nu știu câta oară, că președintele Iohannis nu are nicio limită! Am avut senzația că ne-am întors în timp, în anul 2013, când un alt președinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat. Președintele României îi dezinformează, din nou, pe români, inventând explicații ridicole. Este un joc electoral pe care îl face însă pe spatele românilor.

Domnul președinte Iohannis dovedește că nu cunoaște lucruri elementare când a afirmat că lipsesc 1,4 miliarde lei de la bugetul de pensii. În realitate, după foarte mulți ani, în 2019 bugetul va avea un excedent de 1,7 miliarde lei, ca urmare a măsurii transferului contribuțiilor de la angajator la salariați, o altă măsură pe care domnul președinte Iohannis a criticat-o", a spus Viorica Dăncilă.

O altă dezinformare pe care domnul președinte a aruncat-o cu nonșalanță în spațiul public este legată de mărirea pensiilor. Ar trebui să citească cu atenție măsurile pe care le-a luat Guvernul României, pentru că am mărit anticipat pensiile începând cu 1 iulie 2017 pentru anul 2018 și la 1 iulie 2018 pentru anul 2019. (...) Consider total iresponsabile declarațiile domnului președinte, care se joacă cu sentimentele oamenilor și creează, în rândul pensionarilor, îngrijorări că nu există bani de pensii, afirmație care nu are nicio bază reală", a subliniat premierul României.

„Vom continua majorarea pensiilor”

„Oare ce urmărește domnul președinte prin insistența pe temele care induc nesiguranță în rândul pensionarilor? (...) O spun cu fermitate: pensionarii nu au niciun motiv să-și facă griji. Vom continua majorarea pensiilor, prevăzută pentru 1 ianuarie 2020 de la 1 septembrie anul acesta, așadar cu trei luni mai devreme decât stabilisem inițial”, a declarat Viorica Dăncilă.

„Guvernul României are bani pentru plata pensiilor și pentru asigurarea tuturor drepturilor stabilite prin lege", a asigurat premierul în ședința de Guvern de marți.

VEZI ȘI: Oana Zamfir, șocată după o poză cu Lazăr. Coita: Mă uit și mă crucesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel