Premierul Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală, la Alba Iulia, au fost huiduiţi de câţiva localnici. ”Nenorociţilor, să vă fie ruşine!”, le-au strigat oamenii.
Mircea Badea a comentat acest subiect.
"Dacă cineva putea să-și imagineze cel mai nefericit moment de sărbătorit Centenarul, ăsta era! Am chef de absolut orice, numai să mă unesc nu! Eu nu pot să mă unesc. Înțeleg și respect ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. Înțeleg și nevoia de ceremonie. Este foarte importantă pentru oameni, dar cred că un moment mai nepotrivit de sărbătorit ceva nu se putea imagina. Viorica Dăncilă a fost la Alba Iulia, la o ședință solemnă. A fost primită de protestatari cu strigăte: demisia, rușine să vă fie! Cuvântul important aici este solemn care înseamnă, conform DEX: Care are loc după un anumit ceremonial; cu fast, sărbătoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desăvârșit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Măreț, grandios, maiestuos. La ședința solemnă au venit protestatarii care au zis huo! Suntem bine... Tot e bine că la această ședință solemnă nu s-a strigat mu#e PSD”, a spus realizatorul TV.
Mircea Badea a mai zis că dacă ar fi fost în locul lui Liviu Dragnea ar fi mers la activitățile organizate de 1 Decembrie. "Cred că este greșit. Singurul lucru pe care îl va genera va fi ca protestatarii să creadă că lui Dragnea îi este frică de el. Asta vor înțelege ei și o iau mai rău de cap. Dacă aș fi în locul său și ar veni protestatarii să huiduie, i-aș sfida. M-aș hrăni din huiduielile lor de Centenar. Să vedeți ce nenorociri vor face istericoții ăștia pe 1 Decembrie. Vor începe cu parada militară", a subliniat Mircea Badea.
Liderul PSD nu va participa la activitățile de 1 Decembrie pentru că este bolnav și medicul i-a recomandat odihnă.
[citeste si]
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii Executivului au participat joi, la Alba Iulia, la o şedinţă solemnă de Guvern dedicată celebrării Zilei Naţionale a României în anul Centenarului Marii Uniri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu