Duminică seara au fost anunțate estimările voturilor la alegerile prezidențiale, în urma cărora Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă vor ajunge să se confrunte în turul doi.
Invitată în emisiunea ”Președinte pentru România”, de la TVR 1, Viorica Dăncilă a lansat ferm provocarea pentru Klaus Iohannis de a veni la o dezbatere electorală:
"Urmează campanie. Mers în campanie, vorbit cu oamenii, vorbit cu lideri politici, vorbit despre ceea ce vrem să facem. Sper ca Iohannis să accepte o dezbatere unu la unu, în care fiecare dintre noi să spună ce a făcut. Pentru că noi nu putem vorbi despre viitor fără să vorbim despre ceea ce am făcut în mandatul nostru. Domnul Iohannis să vorbească despre ceea ce a făcut în mandatul lui de cinci ani, în care a fost președintele României, iar eu să vorbesc despre un an și nouă luni în care am fost premierul României. Cred că este important”, a declarat Viorica Dăncilă.
"Vreau dezbatere cu Klaus Iohannis. Așa este normal într-o campanie. Sper ca domnul Klaus Iohannis să accepte”, a completat liderul PSD și candidat le președinția României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu