Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice acreditaţi în străinătate, că rolul acestora este acela de a fi "mesagerii" ofertei economice a României, "facilitatorii" contractelor cu mediul de afaceri din ţările de reşedinţă.
"Misiunilor diplomatice din străinătate le revine rolul de a fi mesagerii ofertei economice a României, facilitatorii contractelor cu mediul de afaceri din ţările de reşedinţă. Sunteţi cei care identifică şi ajută la valorificarea oportunităţilor de colaborare la nivel instituţional şi de companii", a transmis şeful Executivului.
Dăncilă a spus că urmăreşte cu atenţie activitatea misiunilor diplomatice.
"Vă asigur, domnilor ambasadori, că urmărim cu atenţie activitatea misiunilor diplomatice. Am solicitat ministrului Afacerilor Externe, în luna martie, o analiză şi o evaluare a activităţii ambasadorilor români în străinătate, a şefilor de misiune şi a consulilor generali. Acelaşi lucru l-am cerut şi ministrului pentru Mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, cu referire la activitatea reţelei externe de ataşaţi comerciali. Apreciez foarte mult ambasadorii şi consulii generali care se implică constant în derularea activităţilor de diplomaţie economică.
Acei şefi de misiune sunt apreciaţi şi reprezintă un model de replicat. Sunt la curent cu activitatea dumneavoastră, cu proiectele şi iniţiativele care se lovesc de obstacole, dar cred că vă revine misiunea, nu uşoară, de a persevera şi a utiliza noile canale şi instrumente pe care actuala guvernare vi le pune la dispoziţie", a susţinut Dăncilă.
Intensificarea comunicării cu membrii Guvernului pe proiecte sectoriale
"Mi-aş dori să încercăm împreună să intensificăm comunicarea misiunilor diplomatice cu membrii Guvernului pe proiecte sectoriale pentru exploatarea în mod coordonat şi mai eficient a acelor domenii în care pot fi realizate acorduri şi semnate noi contracte. Ca şefi de misiune, vă îndemn să utilizaţi la maximum expertiza diplomaţilor pe care îi coordonaţi, inclusiv pe cei trimişi în misiune externă de ministerele cu vocaţie economică, consilierii comerciali, ataşaţii pentru probleme de muncă şi sociale, pentru afaceri interne, ataşaţii militari, de turism sau, în perspectivă, ataşaţii agricoli şi cei pentru diaspora", a subliniat Dăncilă.
Totodată, şeful Executivului s-a referit la necesitatea atragerii de investiţii străine.
"Pe lângă demersurile de fixare de priorităţi legate de promovarea diplomaţiei economice şi de atragerea de investiţii străine, nu trebuie să neglijăm faptul că evoluăm într-un context internaţional extrem de competitiv. Aşadar, pentru o economie performantă este absolut necesară pătrunderea pe noi pieţe, iar rolul dumneavoastră în identificarea de noi oportunităţi de afaceri se poate dovedi extrem de valoros", a spus Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News