Prim-ministrul Viorica Dăncilă spune că întrevederea avută miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională dintre Guvern şi Administraţia Prezidenţială.
Întâlnirea a avut ca temă pregătirea preluării şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene 'Ieri am avut o întrevedere cu preşedintele României, dl Klaus Iohannis, pe tema pregătirii preluării şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Am discutat atât despre stadiul pregătirii dosarelor şi temelor de interes, cât şi aspecte tehnice legate de organizare, logistică şi program. Întrevederea de ieri de la Cotroceni se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională între Guvern şi Administraţia Prezidenţială', a declarat premierul Viorica Dăncilă, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News