PSD analizează varianta ca Viorica Dăncilă să meargă la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis cu jurnaliştii, marţi, 19 noiembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu.
Steriu a explicat că dezavantajul unei asemenea acțiuni ar fi "ostilitatea care cu siguranță este pregătită din stradă".
"Analizăm acest lucru. Suntem probabil în cursul zilei de mâine (marți - n.r.) cu o decizie luată și pe acest subiect. Analizăm cu variantele pro și contra. Avem foarte mulți membri din partidul nostru care ne solicită să mergem, avem la fel de mulți mebri care ne solicită să nu mergem. Vom căuta să vedem care este varianta cea mai bună. Avantajul principal ar fi cel al servirii democrației. Avem în acest fel posibilitatea să arătăm că avem un candidat capabil să participe la o confruntare, ceea ce partea lui Klaus Iohannis evită și refuză cu îndârjire să aducă această dezbatere în atenția celor 18 milioane de votanți", a declarat, luni, la sediul PSD, Valeriu Steriu, conform Mediafax.
Steriu susține că au existat de-a lungul timpului "oameni plătiți sau cel puțin în slujba PNL" care au întâmpinat-o cu ostilitate pe Viorica Dăncilă în fața televiziunilor unde aceasta mergea.
"Dezavantajul ar fi ostilitatea care cu siguranță este pregătită încă din stradă. Am văzut atât de multe situații în care oameni plătiți sau cel puțin în slujba PNL sunt pregătiți la unele televiziuni în față pentru a genera fel și fel de scandaluri, inclusiv aici la sediul partidului. În alte campanii, acești oameni care au fost în fața studiourilor unor televiziuni prezenți credeți-mă că avem toate bănuielile noastre să credem că au fost plătiți pentru că altfel nu vedem de ce ar sta în frig și în ploaie doar ca să aștepte un invitat al PSD prezent la acele emisiuni", a precizat deputatul social-democrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu