Viorica Dăncilă vine cu o propunere pentru buna funcţionare a statului, în contextul în care Ludovic Orban şi membrii cabinetului său au declarat că intră în autoizolare.
Într-o intervenţie telefonică la România TV, Viorica Dăncilă a venit cu o propunere după ce Ludovic Orban a anunţat că atât el cât şi miniştrii din cabinet se vor autoizola.
"Pentru noi este clar că Guvernul nu poate răspunde provocărilor existente în acest moment. Dar dincolo de a face o analiză pentru a se vedea unde s-a greşit şi ce măsuri nu au fost luate de am ajuns în această situaţie trebuie să vedem ce putem face de acum încolo. De aceea eu propun formarea unui grup de lucru care să reunească în sistem de videoconferinţă specialişti, tehnocraţi, oameni care cunosc procedurile şi colaborarea între insituţii.Oameni de stat cu experienţă.
Eu cred că preşedintele României trebuie să fie primul care să propună acest lucru. Cred că premierul nu este necesar să se autoizoleze la Vila Lac 1, trebuie să propună formarea unui grup de lucru cu o componenţă foarte bună, oameni de stat cu experienţă, specialişti, tehnocraţi", a declarat Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu