Premierul Viorica Dăncilă i-a dat un răspuns lui Klaus Iohannis, în ceea ce privește acordul naţional pe care preşedintele l-a propus partidelor.
"Am ascultat cu mult interes declarațiile domnului președinte Iohannis de astăzi referitoare la Acordul Politic Național propus partidelor. Cred că este momentul ca președintele să iasă din logica de campanie electorală și să își ia în serios atribuțiile constituționale, concentrându-se pe ceea ce avem obligația să implementăm după rezultatele ultimelor alegeri. Românii nu au votat pentru ca voința lor să fie negociată între partide politice, au votat pentru că își doresc ca ceea ce au decis prin vot să fie transpus într-o legislație clară. Pentru asta nu este nevoie de înțelegeri între partide, ci de proiecte care să reflecte decizia oamenilor.
Partidul Social Democrat susține categoric demersurile esențiale pentru consolidarea parcursului european al României și tocmai de aceea credem că domnul președinte nu poate să omită din acest acord un set de principii și obiective absolut obligatorii pentru țara noastră: înlăturarea dublului standard, o Uniune Europeană în care toate statele membre să se bucure de aceleași drepturi și beneficii, condamnarea ingerințelor de orice fel în actul de justiție - inclusiv a protocoalelor secrete - sau înlăturarea discriminării de salarizare pe teritoriul Uniunii. Sunt drepturi ale românilor, ca cetățeni europeni, și nu acceptăm omiterea lor dintr-un acord politic național.
Îmi doresc să avem în vedere voința exprimată și interesele celor pe care îi reprezentăm, în niciun caz stratageme electorale și jocuri de imagine. Nimeni nu ar trebui să își permită încercarea de a negocia politic dorința cetățenilor exprimată prin vot.
Vă propun, așadar, domnule președinte, să acceptați completarea acestui acord prin includerea aspectelor de mai sus, ca să putem spune cu toții că ne angajăm la cele mai bune măsuri și obiective pentru România", a scris oremierul Viorica Dăncilă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News