Dăncilă, solicitare de la Federaţia Barourilor din Europa

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Federaţia Barourilor din Europa (FBE) a adoptat în cadrul ultimei sale Adunări Generale, desfăşurată la Varşovia, o rezoluţie privind încălcarea statului de drept în România. 

Adunarea Generală a FBE, reprezentând 250 de barouri membre şi un milion de avocaţi membri, şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la încălcarea continuă a statului de drept de către partidul de guvernământ prin iniţiative legislative care reduc lupta împotriva corupţiei şi fac judecătorii şi procurorii vulnerabili la intervenţia politică, precum şi prin procedurile de schimbare a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Procurorului General şi a conducerii Inspectoratului Judiciar în scopuri politice.

Solicităm guvernului român să oprească imediat toate aceste măsuri şi să-şi continue eforturile împotriva corupţiei printr-o legislaţie care să nu favorizeze oamenii politici şi prin proceduri de selectare a conducerii judecătorilor care să respecte independenţa acestora şi sistemul judiciar în general, se spune în rezoluţie, al cărei text a fost publicat la 23 septembrie pe site-ul FBE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel