Dănciulescu, așteptări mari de la Torje: „va fi un lider"

Torje
Torje

Directorul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că gruparea alb-roşie a realizat cel mai important transfer din Liga I în această pauză competiţională prin aducerea mijlocaşului Gabriel Torje.

„Cred că am realizat cel mai important transfer din Liga I. Suntem bucuroşi că îl avem în mijlocul nostru, mai ales că el a făcut multe sacrificii ca să se întoarcă la Dinamo. Am mare încredere în el şi sunt sigur că va face o treabă foarte bună şi ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Din punctul meu de vedere, Gabi este unul dintre dinamoviştii adevăraţi. Cu siguranţă va fi un lider în vestiar. Eu am jucat alături de el şi îl cunosc. Ştiu dorinţa lui de a răzbate, de a fi mereu pe primul loc. Avem nevoie de experienţa lui. Am mare încredere în el şi sunt sigur că va face un retur foarte bun. Iar dacă noi vom intra în play-off, acolo vom avea un cuvânt greu de spus", a adăugat Dănciulescu.

Palic, o altă țintă a dinamoviștilor



Oficialul a menţionat că este posibil ca Dinamo să mai realizeze un transfer în perioada următoare, croatul Antun Palic. „Ceva discuţii sunt cu Antun, dar nu pot să dau un răspuns concret acum. Vom vedea în zilele următoare ce se va întâmpla. Palic e un jucător pe care eu îl apreciez foarte mult. Noi îl aşteptăm cu braţele deschise. Dacă va veni, vom avea un lot numeros, competitiv şi valoros. Iar eu spun că Dinamo arată foarte bine în acest moment. E o altă mâncare de peşte", a precizat Dănciulescu.

Clubul de fotbal Dinamo l-a prezentat oficial, vineri, într-o conferinţă de presă, pe mijlocaşul Gabriel Torje (28 de ani), cel care în prima parte a sezonului a evoluat în Turcia, la formaţia Karabukspor.

Fotbalistul, care a mai jucat în perioada 2008-2011 la Dinamo, a efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală şi a semnat un contract cu FC Dinamo valabil până la finalul acestui sezon competiţional.

Torje a evoluat în 137 partide pentru Dinamo, marcând şi 20 de goluri în Liga 1 (108/17), Cupa României (11/1) şi Europa League (18/2). În sezonul 2017-2018, el a marcat 4 goluri în 18 meciuri pentru Karabukspor, în campionat şi în Cupa Turciei.

Internaţionalul român a evoluat în cariera sa de până acum la formaţiile CFR Timişoara, Poli Timişoara, Dinamo Bucureşti, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny şi Karabukspor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel