Dani Mocanu a fost implicat într-un scandal, într-o benzinărie din Pitești.
Dani Mocanu a ajuns din nou în vizorul polițiștilor. Cântărețul de manele a fost implicat într-o bătaie cu bate dintr-o benzinărie din Pitești, transmite Realitatea Plus. În scandal au fost implicate mai multe persoane printre care și fratele cântărețului, dar și alți bărbați neidentificați.
Dani Mocanu, alături de ceilalți indivizi care îl însoțeau, au bătut cu pumnii și picioarele o altă persoană. În imaginile video surprinse de un martor se vede cum bărbații se ceartă, țipă și îl lovesc și aleargă pe bărbatul respectiv. La un moment dat, victima cade jos.
Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Pitești, iar vineri dimineață a plecat spunând că se va duce, pe cont propriu, în București. Bărbatul nu a depus plângere până în acest moment. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Deocamdată nu se știe motivul care a dus la acest scandal.
Dani Mocanu are 29 de ani și este cunoscut pentru numeroase scandaluri de-a lungul carierei. În urmă cu trei săptămâni, manelistul s-a trezit cu mascații la ușă pentru un alt dosar penal.
Perchezițiile din luna iulie din Argeș, efectuate într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și port de obiecte periculoase, s-au lăsat cu rețineri. Chiar manelistul Dani Mocanu a fost reținut.
După imagini apărute în spațiul public în 5 iulie, polițiștii de la IPJ Mureș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Se pare că, în 19 iunie, într-o societate comercială, Dani Mocanu ar fi intrat în conflict cu un alt bărbat. Manelistul l-ar fi amenințat pe bărbat, folosind inclusiv un obiect contondent, conform acuzațiilor. Concret, imaginile ar fi apărut pe TikTok. Dani Mocanu l-ar fi amenințat pe un bărbat cu un cuțit, într-un club din Târgu Mureș.
Anchetatorii ”au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Ștefănești, județul Argeș, la domiciliul unui bărbat de 29 de ani. A fost pus în executare un mandat de aducere, în vederea audierii” arăta comunicatul IPJ Mureș.
Anul trecut, manelistul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare, acuzat fiind că, într-un videoclip, a incitat la ură împotriva femeilor. Nici în momentul condamnării, el nu a înțeles pentru ce a primit jumătate de an de închisoare: ”6 luni de închisoare pentru o melodie... dar de ce eu din atâția artiști??? Am să vorbesc cu Dumnezeu să rezolve situația și să se răzbune pe toți cei care îmi vor răul (...) țineți-vă bine... cu Dumnezeu nu e de joacă”.
Era vorba despre o melodie care strânsese nu mai puțin de 23 de milioane de vizualizări până când s-a decis, de instanță, înlăturarea ei de pe Youtube.
Manelistul a scăpat de executarea pedepsei, în apel, din decizia Curții de Apel Pitești, care a păstrat celelalte prevederi ale sentinței inițiale: confiscarea a 34.136 dolari, bani obținuți din drepturile de autor pentru melodia invocată, înlăturarea videoclipului de pe Youtube, plata a 6.000 de lei către stat, cheltuieli judiciare, din care suma de 5000 lei au reprezentat cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu