Primăria Sectorului 4 începe primele lucrări de supralărgire a șoselei Berceni, după 80 de la inaugurare. În plus, se extinde și rețeaua de iluminat public până la Șoseaua de Centură.
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de extindere și modernizare a rețelei de iluminat public stradal pe șoseaua Berceni, tronsonul dintre Apărătorii Patriei și Șoseaua de Centură. În paralel cu aceste lucrări, au fost demarate și lucrări edilitare precum modernizarea rețelelor de apă-canal și cele de distribuție a gazelor. Șantierul va fi deschis ca urmare a faptului că au fost obținute deja toate avizele prevăzute de lege pentru lărgirea șoselei Berceni cu încă o bandă pe fiecare sens de circulație, lucrările efective urmând să înceapă de săptămâna viitoare. Termenul de finalizare a acestor lucrări este luna decembrie 2018.
Supralărgirea șoselei Berceni este unul dintre cele trei mari proiecte de infrastructură aflate în lucru la nivelul Sectorului 4. În situație similară se află și strada Turnu Măgurele, tronsonul cuprins între Apărătorii Patriei și intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu, precum și strada Luică, tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu și șoseaua Giurgiului. În plus, Administrația Locală a demarat deja și ample lucrări de reabilitare a bulevardelor Tineretului, Alexandru Obregia și Constantin Brâncoveanu, lucrări ce presupun, pe lângă amenajarea de parcări în spic și reamenajarea spațiului verde, și reabilitarea trotuarelor aferente acestor bulevarde, precum și modernizarea tuturor rețelelor de utilități.
[citeste si]
Niciuna dintre aceste lucrări nu ar fi fost posibile fără sprijinul Primăriei Generale, care a permis ca arterele de circulație menționate mai sus să treacă din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Sectorului 4. În plus, este important de apreciat implicarea doamnei Primar General, Gabriela Firea, în procesul de avizare a tuturor lucrărilor amintite mai sus.
„Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani când la nivelul Sectorului 4 se lucrează coordonat cu Primăria Capitalei și, tot ca o premieră, modernizarea rețelelor de utilități se realizează înainte de lucrările de asfaltare. Acest lucru înseamnă dezvoltare, înseamnă pași mari către normalitate. N-am fi putut discuta astăzi despre aceste lucruri fără sprijinul Primarului General, doamna Gabriela Firea, căreia îi mulțumesc pentru că vine în ajutorul locuitorilor sectorului 4", declară Daniel Băluță, primarul sectorului 4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu