Daniel Barbu: Antonescu şi-a eliberat toţi consilierii

Consilierul prezidenţial, Daniel Barbu, a precizat că preşedintele interimar, Crin Antonescu, şi-a eliberat din funcţie toţi consilierii. Crin Antonescu îşi numise trei consilieri personali, după ce consilierii lui Băsescu au refuzat să lucreze pe perioada interimatului.

"Ştiu că preşedintele a semnat decretul de eliberare din funcţie a tuturor consilierilor pe care i-a avut", a declarat Daniel Barbu. "Nu ştiu sigur dacă acest decret a fost publicat încă", a precizat Barbu.

Preşedintele interimar Crin Antonescu i-a numit, pe 7 august, în funcţia de consilieri prezidenţiali pe Gheorghe Rotaru, Vasile Enache şi Daniel Barbu.

Gheorghe Rotaru a fost numit în funcția de consilier prezidențial la Departamentul Securităţii Naţionale, iar Vasile Enache, în funcția de consilier prezidențial la Cancelaria Prezidenţială.

Crin Antonescu a semnat, luni, 6 august, decretele de numire a celor doi, iar acestea au apărut marţi în Monitorul Oficial. De asemenea, Crin Antonescu a semnat decretul de numire a lui Daniel Barbu în funcția de consilier prezidențial la Departamentul de Analiză Politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel