EXCLUSIV  Daniel Buzdugan, despre minunea de la biserica unde slujește Vasile Ioana. Darul de pe Muntele Athos, schimbător de vieți

Daniel Buzdugan, despre părintele Vasile Ioana
Daniel Buzdugan, despre părintele Vasile Ioana

Daniel Buzdugan de la Radio ZU a povestit în exclusivitate pentru DC News una dintre minunile de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București, acolo unde slujește părintele Vasile Ioana.

Într-un interviu pentru DC News, Daniel Buzdugan ne-a povestit cum l-a cunoscut: ”Întâi l-am văzut, ca toată lumea, la televizor. Am fost încântat, fiind creștin ortodox, să văd cum un părinte este invitat în emisiuni, în contextul în care nu prea vezi așa des preoți la televizor. Mi-a plăcut foarte mult că vorbea ca un om normal, cu exemple concrete din viața de zi cu zi. Apoi l-am cunoscut la cor pentru că Maria, fetița mea, cânta într-un cor inițiat de cei de la Madrigal. Eu, neavând permis de conducere, la un moment dat părintele mi-a spus: ”Hai că te duc eu acasă. Nu mai lua taxi!” Maria urca în casă, iar eu rămâneam în mașină cu părintele. Odată am stat două ore în mașină, în fața blocului, povestind tot felul de lucruri. Apoi am mers la biserică de nenumărate ori, pentru că slujește foarte frumos”.


”Părintele Vasile Ioana este un om pentru toată lumea. În afară de faptul că trebuie să slujești la biserică, trebuie să stai foarte mult timp cu oamenii și trebuie să fii și pentru cei care sunt credincioși și pentru cei care nu sunt credincioși. Îmi aduc aminte o poveste spusă de părintele.Ieșea la biserică într-o noapte, pe la ora 00.00-01.00, ceva de genul acesta, după ce spovedise, și trecea un băiat cu bicicleta care i-a spus: ”Bine, părinte, ai stat până la ora 01.00 să-ți umpli buzunarele, să faci bani...”.

Părintele, în loc să se enerveze, i-a spus: ”Stai puțin să-ți zic două lucruri: Uite câți bani am în buzunar!” Și a scos câțiva bani, puțini în orice caz. ”Vino și tu în locul meu, să stai de dimineața până seara, și să asculți oamenii cu toate necazurile și problemele lor, să-i sfătuiești, să-i liniștești, să le dai o rază de speranță”. Și, atunci, băiatul acela i-a spus: ”Am înțeles, mă iertați pentru că v-am judecat greșit!”. Mi se pare un lucru minunat să stai de vorbă și cu credincioșii, dar mai ales cu oamenii care nu sunt apropiați de biserică.


Este un om foarte blând și un om care explică. Dacă nu ești pe aceeași lungime de undă ca el, te ascultă și după aceea îți spune și el ce are de spus, la modul fără încărcătură, fără supărare”, ne-a mai zis omul de radio.


Cel mai bun sfat pe care mi l-a dat a fost:

”Să-i iubesc și pe cei care nu mă iubesc”. Este foarte important să înțelegem că ceea ce vrem noi să primim, aia trebuie să oferim!

Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost:

”Să ai răbdare cu oamenii”. El începe slujba dimineața, duminica, pe la ora 07.00, și uneori stă și până la 16.00 să vorbească cu oamenii, îi sfătuiește, îi liniștește, le strânge mâna. Pleci de acolo mângâiat sufletește”, a spus Daniel Buzdugan în exclusivitate pentru DC News.

2. Vasile Ioa... (parintele-vasile-ioana-despre-martea-mare-la-ierusalim_83605400_86229500.jpg)


”Să vă povestesc o chestiune care s-a întâmplat în parohia părintelui. Discutam cu o cunoștință care nu mergea la biserică. Plângea foarte tare și îmi spunea că nu poate să aibă copii. Fusese pe la tot felul de clinici, și prin străinătate, și în țară, și i s-a zis că nu poate face copii. Întâmplător, aveam în rucsac brâul Maicii Domnului, este ca un șnur pe care l-am primit pe Muntele Athos de la un călugăr. Îi zisesem că nu mai am nevoie de șnur că am deja doi copii și că nu este nevoie să mi-l dea mie. Și atunci mi-a spus: ”Nu contează. Ia-l! Nu se știe pentru cine rânduiește Dumnezeu treaba asta”. Mi l-a dat, l-am pus în rucsac și i l-am dat femeii.

I-am spus: ”Uite, ia-l! Nu știu dacă crezi sau dacă nu crezi. Ia-l, postește, du-te să te spovedești, fă niște rugăciuni și poate ți se va întâmpla o minune”. Mi-a zis că nu cunoaște niciun preot la care să meargă. I-am spus: ”Te îndrum la un părinte foarte bun, blând, înțelept și cu multă răbdare. Du-te la părintele Vasile Ioana”. S-a dus acolo, s-a spovedit, a mers la slujbe câteva luni. Într-o zi, mi-a trimis pe WhatsApp o poză cu testul de sarcină. Acum are un băiețel. Și este așa ca o minune că s-a întâmplat acest lucru în parohia părintelui după ce persoana respectivă s-a spovedit, a mers la slujbe, pentru că i-au plăcut mult predicile părintelui Vasile Ioana, și este un lucru la care am contribuit împreună”, ne-a mai zis Daniel Buzdugan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel