Daniel Constantin: Demisia lui Botiș este tardivă

Daniel-Constantin
Daniel-Constantin
Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, a declarat despre demisia ministrului Muncii, Ioan Botiş, că este "una tardivă", însă a apreciat că aceasta arată "un minim gest de moralitate şi de decenţă în politica românească".

"Din punctul meu de vedere este o demisie tardivă, care totuşi ne arată un minim gest de moralitate, de decenţă în politica românească. Pe de altă parte, eu cred că cel care este vinovat în momentul de faţă, dincolo de lipsa de profesonalism a ministrului Botiş, este primul ministru, care înainte să aştepte rezultatul unei anchete de la DLAF, în special, şi nu de la ANI, s-a antepronunţat spunând că ministrul Botiş nu este incompatibil", a afirmat Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, un prim-ministru responsabil trebuia să aştepte în primul rând rezultatul anchetei şi apoi să se pronunţe vizavi de vinovăţia sau nevinovăţia unui ministru.

"Eu sper ca ancheta să continue şi după acest episod cu demisia şi să ne arate că, din păcate, primul ministru, care este şi preşedintele PDL, nu face altceva decât să sprijine şi să apere pe cei care probabil că scurg şi fonduri europene, iată, de această dată, către partidul pe care-l conduce", a afirmat liderul PC.

Citește și: ULTIMA ORĂ! Ioan Botiş a demisionat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel