Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, avansează ideea solidarităţii şi a echităţii în societate, pentru ieşirea din criză economică şi pentru acoperirea găurilor din buget.
Publicitate
"În 2022, am avut nişte venituri excepţionale, pentru că am avut o creştere a PIB-ului nominal mult peste ceea ce era preconizat în buget, iar asta nu se mai întâmplă acum. Este drept că în 2023 avem nişte cheltuieli care au fost amânate în 2022. Într-un fel, figura anului 2023 este mai deterioritată.
Dacă există măsuri, ne dorim să le vedem. Mi-e greu să cred, în condiţiile în care am găsit sub-bugetare de cheltuieli, că se va tăia. Sigur, se poate tăia cu satârul, dar realitatea se răzbună. Dacă nu ai tăieri chibuite, o să fie greu", a declarat Daniel Dăianu la Digi24.
Întrebat dacă se poate vorbi despre creşterea taxelor ca soluţie pentru acoperirea găurii din buget, Daniel Dăianu a spus că "aduc aminte că există analize făcute de FMI, de Banca Mondială, care se întâlnesc şi cu recomandări ale Comisiei Europene, şi care vorbesc despre reforma salarizării şi a sistemului de pensii. Acolo sunt multe lucruri de bun simţ. Dar au parte de opoziţie puternică în România, nu există îndrăzneală. Eu nu spun că astfel de măsuri ar putea fi concretizate imediat, pentru a rezolva situaţia bugetului în 2023.
Dar avem o ţintă de deficit bugetar care este greu de atins în momentul de faţă. Este foarte ambiţioasă ţinta de deficit de 4,4% din PIB".
"Referitor la alte soluţii pe partea de venituri, eu îmi aduc aminte că am vorbit despre taxa de solidaritate. Pentru că în România, din păcate, ceea ce înseamnă solidaritate concretă este să ai empatie pentru cei care sunt într-o situaţie dificilă. Şi mai e ceva ce nu se discută. La apărare, sunt alocaţi în plus, 7,5 miliarde lei. De ce să nu ne gândim că societatea românească, în ansamblu, ar trebui să acopere această cheltuială în plus? Eu zic că ar fi o realizare mare să venim cu deficitul sub 5% în acest, dar această cheltuială în plus care trebuie făcută ar trebui asumată de societate. Iar asumarea de societate ce înseamnă? Înseamnă contribuţii, şi ele nu pot veni din eter. Nu ne va ajuta nici NATO, nici Comisia Europeană, şi nici vreo linie de finanţare din PNRR. Aceste date trebuie discutate cu onestitate, cu rigiditate, fără ipocrizie, iar asta nu se întâmplă.
Acele recomandări ale FMI, ale Băncii Mondiale, înseamnă şi schimbarea regimului fiscal. Am auzit voci care spun că FMI şi BM au o viziune socialistă. Astea sunt prostii. Când în Europa sunt condiţii de stres economic, să nu accepţi echitatea... Şi atenţie, echitate nu înseamnă socialism. Echitate înseamnă să înţelegi că în vremuri dificile nu poţi să te gândeşti numai la tine, ci şi la societate. E valabil şi pentru lumea corporatistă şi pentru cetăţeni!", a concluzionat Daniel Dăianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu