Daniel Dăianu a participat la conferinţa "Buget şi fiscalitate 2020: dinspre politica oficială spre mediul de afaceri".
Un deficit bugetar de 3,5 - 3,6% pentru anul viitor ar fi o performanţă, dar a ajunge la 3% este imposibil, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, la conferinţa "Buget şi fiscalitate 2020: dinspre politica oficială spre mediul de afaceri".
"Bugetul din 2020 pune sămânţă pentru bugetul din 2021 pentru că creşterea de la 1 septembrie 2020 se triplează în 2021. Oameni buni, aici nu te joci! Bagi ţara în şanţ! O bagi! Nu este în şanţ, o băgăm în şanţ. Pieţele oricum vor reacţiona. Pieţele nu aşteaptă să treacă alegerile la noi. Nu putem să spunem pieţelor: 'Domnilor, doamnelor, îngheţaţi, pentru că noi trebuie să terminăm alegerile în România'. Aşa ceva nu se poate, iar a miza pe o colectare mult superioară şi scăderea altor cheltuieli este foarte imprudent. Corecţia necesară este mult prea mare. Eu cred că dacă ne-am propune pentru 2020 un deficit în jur de 3,5 - 3,6% ar fi o performanţă şi să ţintim un asemenea deficit. A te duce la 3% este imposibil. Nu ai cum. Nu ai cum să striveşti, pentru că poţi să exagerezi şi în direcţia cealaltă. Noi trebuie să schimbăm macazul. Asta trebuie să facem în 2020", a spus Daniel Dăianu.
El a subliniat că România trebuie să arate că a înţeles periculozitatea acestor acte normative şi că trebuie să corecteze.
În plus, preşedintele Consiliului Fiscal a susţinut că o corecţie prin inflaţie este "o prostie" şi ar afecta leul.
"Nu se pune problema de a tăia salarii şi pensii, repet ceea ce şi guvernul actual a menţionat, aşa cum şi cei care urmăresc cu atenţie economia românească o subliniază. Şi în fine, creşterea de venituri fiscale nu implică automat creştere de taxe şi impozite. Putem să avem creştere de venituri fiscale, dar o creştere majoră nu este credibilă şi nu este firesc să construieşti bugetul pe această ipoteză şi nici politica monetară a BNR-ului nu poate compensa prociclicitatea bugetului", a adăugat Dăianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu