Daniel Dăianu lansează ”Economia şi pandemia. Ce urmează?”

Editura Polirom anunţă apariţia volumului Economia şi pandemia. Ce urmează? de Daniel Dăianu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române.

Daniel Dăianu este preşedinte al Consiliului Fiscal din 2019. A fost membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (2014 2019), europarlamentar (2007-2009) și ministru de Finanţe al României (1997-1998).

„Iată o nouă carte a lui Daniel Dăianu cu un alt fel de conținut: criza sanitară și economică fără precedent, pagubele produse și problemele refacerii echilibrelor macroeconomice, marile provocări la care sunt supuse nu numai sistemul finanțelor publice și cel bancar, ci și mersul integrării economice, instituționale și politice europene, precum și însăși democrația liberală. Este o carte care pune numeroase întrebări și caută răspunsuri la problemele economice, sociale și politice fundamentale cu care se confruntă lumea actuală, carte care merită să fie citită”, a spus Aurel Iancu.

Daniel Dăianu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Este preşedinte al Consiliului Fiscal din 2019. Membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (2014 2019) şi prim vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (2013 2014). Membru al EU High Level Group on Own Resources, condus de Mario Monti (2014 2018). Membru al Comisiei Naţionale care a îndrumat elaborarea Raportului de fundamentare a planului de aderare la zona euro. Europarlamentar (2007 2009), ministru de Finanţe al României (1997 1998), economist şef al Băncii Naţionale a României (1992 1997) şi ministru adjunct de Finanţe (1992). Membru al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR) între 2011 şi 2020; în 2014 a fost ales în Board of Trustees of Friends of Europe (Bruxelles).

Este cercetător asociat (fellow) al institutului CASE din Varşovia. A fost cercetător invitat la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, Comisia Economică ONU pentru Europa. Între 1999 şi 2004 a fost profesor la ASE Bucureşti şi profesor invitat la universităţile Berkeley, UCLA, Universitatea din Bologna, University of Michigan (Ann Arbor). A conferenţiat la numeroase universităţi din ţară şi din străinătate.

Este membru în colegiul editorial al mai multor publicaţii din ţară şi din străinătate şi preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), iar în perioada 2002 2004 a fost preşedinte al European Association for Comparative Economic Studies (EACES).

Dintre volumele publicate, amintim:

Funcţionarea economiei şi echilibrul extern (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992), Echilibru şi monedă (Humanitas, Bucureşti, 1993), Economic Vitality and Viability (Peter Lang, Frankfurt am Main, 1995), Transformation as a Real Process (Ashgate, Aldershot, 1998), Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? (Polirom, Iaşi, 2000), Balkan Reconstruction (coord., în colaborare cu Thanos Veremis, Routledge, Londra, 2001), România şi Uniunea Europeană (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2002), Pariul României (Compania, Bucureşti, 2004), Ethical Boundaries of Capitalism (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Ashgate, Aldershot, 2005), Frontiere etice ale capitalismului (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2006), Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României (Polirom, Iaşi, 2006), Which Way Goes Capitalism? (CEU Press, Budapesta, New York, 2009), Capitalismul încotro? (Polirom, Iaşi, 2009), Când finanţa subminează economia şi corodează democraţia (Polirom, Iaşi, 2012), Marele impas în Europa. Ce poate face România? (Polirom, Iaşi, 2015), Emerging Europe and the Great Recession (Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2018) şi Băncile centrale, criza şi postcriza. România şi Uniunea Europeană încotro? (Polirom, Iaşi, 2018). Este coordonator, alături de Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, al volumului The Eurozone Crisis and The Future of Europe (Palgrave Macmillan, Londra/New York, 2014) şi al ediţiei în limba română Criza zonei euro şi viitorul Europei (Polirom, Iaşi, 2016). Coautor, alături de Ella Kállai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol, al lucrării România şi aderarea la zona euro: întrebarea este în ce condiţii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel