Daniel Morar ar putea să intre în cursa pentru Procuror General

Daniel_Morar
Daniel_Morar

Numit judecător la Curtea Constituțională de către Traian Băsescu, Daniel Morar ar putea să intre în cursa pentru ocuparea funcției de Procuror General. În prezent, numit interimar pentru a doua oară Procuror General, ceea ce contravine legii, Daniel Morar poate motiva decizia de a participa la selecție prin faptul că vrea continuitate și se sacrifică pentru a păstra funcția.

Situația numirii șefilor DNA și a Procurorului General s-a complicat din  nou, decizia numirii candidaților revenind din nou ministrului Justiției pe care îl va desemna premierul în urma consultării cu președintele PNL, Crin Antonescu.

Traian Băsescu a dorit mereu o rocadă între Daniel Morar și Codruța Kovesi, lucru neagreat de fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru, între timp desemnată judecător la Curtea Constituțională.

Marți, odată ce Secția de procurori de la CSM, în urma consultării cu ministrul interimar al Justiției, Victor Ponta, a decis ca numirile celor doi șefi din justiție să urmeze procedurile greoaie de selecție, ar putea fi un prilej pentru actualul procuror general interimar, Daniel Morar, să intre în cursa de ocupare a postului.

Chiar în condițiile în care acesta a fost numit judecător la CCR, funcție pe care o va prelua la 9 iunie,  Morar poate demisiona și intra în cursa de numire ca procuror general.

Interesant este că în acest moment Daniel Morar are drept de vot în CSM, lucru de altfel ilegal, așa cum De Ce News a mai scris. Ce va face acesta în cazul unei nominalizări de către viitorul ministru al Justiției nu este greu de estimat, în condițiile în care o parte a Secției de procurori din CSM îl susțin frenetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel