Cozmin Guşă, așa cum a anunțat, va candida la alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Judo, care vor avea loc pe 20 februarie. Unul dintre cei mai valoroşi judoka români, Daniel Natea, şi-a exprimat pe pagina sa de facebook susţinerea pentru analistul politic, potrivit prosport.ro.
"Au trecut mulţi ani de când am făcut cunoştinţă cu tatami-ul, au trecut mulţi ani de când lupt pentru judo-ul românesc...mereu am făcut-o cu drag şi implicare totală! Uneori nu a contat nici durerea care imi supăra oasele, nici sudoarea pe care am depus-o pentru fiecare medalie. Au fost şi momente grele pentru judo-ul românesc dar toate orizonturile par să se deschidă pentru noi.
Doresc pe această cale să îi mulţumesc Domnului Cozmin Guşă pentru toată dragostea pe care o poartă acestui sport şi să îi urez mult succes în tot ceea ce îşi propune sa clădească pentru Federaţia Română de Judo!", a postat "uriașul pe pagina sa de Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News