Aglomeraţie mare la vama Isaccea din judeţul Tulcea, indiferent de vreme. Forţele care s-au mobilizat aici sunt pregătite cu toate cele necesare, de la corturi încălzite până la echipe de triere bine organizate, haine groase şi mâncare caldă.
Refugiații ucraineni, primiți prin Vama Isaccea, nu găsesc aici doar mare vânzoleală ci şi inimi la fel de mari, de la şoferi şi voluntari până la cadre medicale şi personal specializat ISU. "Suntem aici de zece zile, alături de cetăţenii ucrainieni care ajung în ţara noastră. Avem resurse. Ne-am pregătit psihic să continuăm această acţiune şi pe viitor, atât cât va fi nevoie. Punctul vamal Isaccea este un punct de tranzit către celelalte regiuni din ţară, prin care cetăţenii români intră din zona Ismail şi nu numai. Avem un cort de tranzit unde oamenii sunt selectaţi pentru a fi identificate nevoile fiecăruia dar şi copiii mici şi bătrânii care, evident, au prioritate. După ce se trece de acest cort, se ajunge într-o zonă de aşteptare unde cetăţenii sunt trataţi cu ceai fierbinte şi cu hrană, primesc căciuli, mănuşi şi toate cele necesare. De aici, mai departe, trec prin zona vamală." spune Daniel Petrov, inspector șef ISU Tulcea.
Odată ajunşi în România, cetăţenii merg în cortul de tranzit, apoi în zona de așteptare unde primesc haine groase, ceai cald și hrană. Forţele implicate sunt impresionante. "Cu tot cu voluntari avem în jur de 60 de persoane prezente în această tabără. Oricând, la nevoie, putem suplimenta acest număr" a adăugat Petrov.
Din date oficiale, aproximativ 2000 de oameni vin din Ucraina în fiecare zi. "Sunt şi situaţii când ajung 800 de persoane cu un transport sau, uneori, ajung doar 100. Până în momentul de faţă, am reuşit, graţie structurilor implicate, să gestionăm fiecare transport corespunzător. Au fost şi zile grele, zile cu viscol, iar pentru aceste situaţii speciale au fost instalate corturile albastre care, desigur, sunt încălzite, iluminate şi pot sigura o protecţie suplimentară cetăţenilor cu nevoi. După ce trec de punctul vamal, toţi aceşti cetăţeni sunt preluaţi de alte structuri şi sunt triaţi după următoarele criterii: unii dintre ei sunt aşteptaţi de rude şi sunt preluaţi din zona exterioară taberei, alţii sunt organizaţi în transporturi iar cei care nu au unde să ajungă sunt preluaţi de ISU şi duşi în zonele special amenajate din municipiul Tulcea." a explicat reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Pentru a veni în ajutorul celor care, în momentul de faţă, îşi concentrează toate eforturile în vama Isaccea, a fost creat şi un grup pe Facebook AJUTOR PENTRU UKRAINA - AJUTOR VAMA ISACCEA unde se poate înscrie oricine doreşte să contribuie cu orice.
Următorul reportaj a fost realizat în Vama Isaccea, Tulcea:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu