Daniel Savu, fost senator, s-a reînscris în PSD

Daniel Savu
Daniel Savu

Fostul Senator PSD, Daniel Savu, a anunțat că s-a reînscris în partid.

Alegeri prezidentiale 2024

Fostul senator Daniel Savu anunţă, vineri, pe facebook, că şi-a reluat activitatea politică în PSD, susţinând că vrea să lupte alături de echipa social democrată împotriva abuzurilor şi statului paralel, a manipulării şi poliţiei politice.

Mă bucur să vă anunţ că mi-am reluat activitatea politică în PSD. Mi-am dorit să revin şi, sincer vă spun, mi-a lipsit poza asta. Am convingerea că aici este locul meu, pentru că am fost întotdeauna un om de stânga şi cu siguranţă aşa voi rămâne, indiferent de vremuri sau evenimente, afirmă Daniel Savu, care a fost în trecut şi lider al organizaţiei judeţene PSD Prahova.

La propunerea lui Codrin Ştefănescu, va activa în organizaţia PSD Sector 4

La propunerea lui Codrin Ştefănescu de a activa în PSD Bucureşti, am ales organizaţia PSD Sector 4, condusă de primarul Daniel Băluţă, pe care îl apreciez foarte mult. Mulţumesc pe această cale noilor mei colegi pentru modul deosebit în care m-au primit şi vreau să le spun că sunt absolut determinat să pun umărul alături de ei. Mulţumiri speciale către PSD Prahova pentru recomandarea pe care mi-au dat-o, dar şi prietenilor din conducerea centrală a PSD pentru încrederea acordată. Nu în ultimul rând, vreau să le transmit tuturor celor care m-au oprit pe stradă în această perioadă sau mi-au transmis mesaje, m-au încurajat, mi-au pus întrebări şi mi-au spus păsurile lor, că le-am ascultat sfatul şi vorbele lor au contat în mod special, spune Daniel Savu.

Savu susţine că alături de PSD va lupta în continuare împotriva abuzurilor şi statului paralel.

În această perioadă deosebit de importantă pentru noi toţi, vreau să fiu o voce în plus pentru susţinerea programului de guvernare, în care cred foarte mult ca fiind singura soluţie viabilă şi corectă pentru România. Am convingerea că este de datoria mea să merg mai departe, alături de echipa PSD, în lupta împotriva abuzurilor şi statului paralel, a manipulării şi poliţiei politice, inclusiv a manifestărilor generate de aceste fenomene, mai arată Daniel Savu, în postarea de pe facebook.

În martie 2016, senatorul Daniel Savu anunţa că demisionează din grupul PSD, devenind parlamentar independent. Spunea la acea vreme că demisia sa este un act de protest, un semnal de alarmă pe care îl trage asupra faptului că în organizaţia Prahova a PSD nu se respectă criteriile de integritate, iar organizaţia PSD a devenit la Prahova o afacere de familie". În august 2016, Savu s-a înscris în Partidul România Unită (PRU), după ce de la demisia din PSD activase ca senator independent. În martie 2017, Daniel Savu a demisionat din PRU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel