Daniel Suciu: "Nu vă permit de la acest microfon"

Daniel Suciu
Daniel Suciu

Liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat miercuri că nu i se va retrage sprijinul politic ministrului Culturii, George Ivaşcu.

Afirmaţia acestuia a fost făcută după ce liberalii au cerut social-democraţilor, în plenul Camerei, să ia în calcul retragerea sprijinului politic sau demiterea ministrului Culturii pentru modul în care gestionează proiectele legate de Centenar.

'Domnule Roman (Florin Roman, deputat PNL - n.r.), adormit întru Domnul înseamnă mort şi nu vă permit ca de la acest microfon să folosiţi asemenea cuvinte. Am fost foarte atent la acest aspect. Înţeleg şi respect foarte mult procedurile parlamentare şi este regretabil că un ministru nu a participat la o comisie parlamentară, dar pentru că am experienţa a încă unui mandat vreau să vă spun că în Comisia de mediu, de exemplu, am aşteptat cinci luni pentru ca un ministru să vină să ne dea explicaţii. Aceste lucruri sunt valabile şi din dreapta şi din stânga. Domnul preşedinte al Comisiei de cultură ne spunea să ne asumăm noi, cei de la PSD, să-i retragem sprijinul. Nu, nu o vom face. Politic, tocmai ne-aţi anunţat că veţi depune o moţiune simplă pe acest subiect. Vă doresc foarte mult succes şi să fiţi convins că Centenarul nu este numai al PNL sau al PSD. Să ştiţi că orice discuţie politizată despre Centenar nu face altceva decât să adâncească această dispută politicianistă şi nu s-au anulat 2.000 de proiecte, vor rămâne în evaluare pentru a avea un caracter unitar, nu doar pentru Alba Iulia, pentru PNL sau pentru PSD', a spus Suciu, în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul PNL Florin Roman, vicepreşedinte al Comisiei comune a Parlamentului cu privire la Centenar, a spus miercuri că ministrul Culturii nu înţelege că proiectele pe această temă trebuie să urmeze o procedură de licitaţie care poate dura mai multe luni.

[citeste si]

'Ministrul Culturii fuge şi dispare din spaţiul public într-un moment extrem de important. (...) Acest om nu a fost o zi în administraţia publică, nu pricepe că toate aceste proiecte trebuie să urmeze o procedură de licitaţie care poate dura luni de zile. Acest om este incapabil să înţeleagă că, dacă mai stă mult, nu va putea face nimic, că încalcă legea. Treziţi-l pe domnul Ivaşcu, treziţi-i pe cei de la minister! Mă uit în partea stângă a sălii. Spuneţi-i acestui om că au trecut trei luni de când am votat în Parlament bugetul şi în trei luni nu a fost în stare să semneze contractul de execuţie a Monumentului Unirii. (...) Dacă Ministerul Culturii nu îşi va respecta angajamentul, nu va respecta legea bugetului, legea monumentului, la Alba Iulia vom pune o hologramă 3D (...) şi vom scrie - aici ar fi trebuit să fie monumentul promis de adormitul întru Domnul şi adormitul ministru al Culturii. Treziţi-l la realitate pe acest actor, spuneţi-i că viaţa reală este alta', a arătat Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel